Industria petrolieră, la cote de avarie. De ce pică preţul barilului şi ce rol joacă arabii

Astăzi, barilul de petrol Brent, de referinţă în Europa, se tranzacţionează la puţin peste 43 de dolari, în timp ce cotaţia WTI, de referinâ în SUA, se plasează la 39,5 dolari pe baril. Ambele cotaţii de referinţă se găseau, în iunie 2014, în jurul nivelului de 100 de dolari pe baril, după ce s-au menţinut, în ultimii cinci ani, între 90 şi 100 de dolari pe baril.

Prăbuşirea petrolului. De la 100 de dolari pe baril la jumătatea lui 2014, la 40 de dolari azi. Sursa: Bloomberg

Deprecierea abruptă a barilului de petrol reprezintă un câştig pentru consumatorii de energie – conducători auto, transportatori, consumatori industriali – din întreaga lume. Preţurile carburanţilor au scăzut la minime multianuale în SUA şi în Europa.

În România, preţurile la benzină şi motorină au ajuns sub 5 lei pe litru la unele staţii ale OMV Petrom, cea mai mare reţea de benzinării din ţară.

De ce s-a prăbuşit preţul petrolului

Pe de o parte, este vorba despre fundamentele pieţei: raportul dintre cerere şi ofertă. Producţia de petrol a Statelor Unite s-a dublat în ultimii şase ani datorită boom-ului exploatărilor de şist, astfel că America, cel mai mare consumator de energie din lume, nu mai are nevoie de importuri de ţiţei. În consecinţă, furnizorii de crud ai SUA trebuie să-şi caute alte pieţe de desfacere. Petrolul saudit, nigerian sau algerian care ajungea anterior în rafinăriile americane trebuie vândut acum în altă parte, la preţuri obligatoriu mai mici. Între timp, şi producţia Canadei a crescut, iar Irakul a redevenit un exportator major, cu cantităţi tot mai mari de la an la an. Cel mai mare producător şi exportator de hidrocarburi din afara OPEC, Rusia, a menţinut de asemenea producţia şi ritmul exporturilor, în pofida problemelor economice cu care se confruntă după anexarea Peninsulei Crimeea.

În ceea ce priveşte cererea, am amintit deja că Statele Unite nu mai au nevoie de petrol din import. Europa traversează o perioadă de stagnare economică prelungită, cu risc de deflaţie, şi în consecinţă cererea de energie şi carburanţi evoluează slab.

Cu dificultăţi similare se confruntă şi multe ţări cu economii emergente. China, devenită în ultimii ani cel mai mare importator de petrol la nivel global, trece printr-o perioadă de încetinire periculaosă a creşterii economice şi riscă o aterizare dură a economiei după 25 de ani de boom.

Pe lângă situaţia economică dificilă din multe părţi ale lumii, cererea de petrol este limitată şi de creşterea eficienţei automobilelor, care consumă tot mai puţin carburant.

De ce nu scade producţia

În trecut, reacţia marilor producători şi exportatori de ţiţei la declinul abrupt al preţurilor a fost să reducă producţia pentru a înclina raportul cerere/ofertă înapoi favoarea lor. Este vorba în special de OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol), un cartel global format din 12 ţări care asigură aproape jumătate din necesarul de ţiţei.

De această dată însă, cei mai influenţi membri OPEC, Arabia Saudită şi aliaţii săi din Golf – Kuweitul, Emiratele Arabe Unite, Qatarul – refuză să reducă producţia, profitând de prăbuşirea preţurilor pentru a-şi extinde cota de piaţă.

Ţările membre OPEC au în comun dependenţa absolută de veniturile din exporturile de petrol. Iranul, Venezuela şi Algeria încearcă, până acum fără succes, să pună presiune pe saudiţi şi aliaţii lor pentru reducerea producţiei şi stabilizarea preţurilor. Analiştii sunt de părere că Arabia Saudită, de departe cel mai influent membru al OPEC, va evita vreo decizie politică majoră în privinţa petrolului având în vedere haosul din Orientul Mijlociu.

Conspiraţie? Oculta mondială?

„Gurile rele” spun că în refuzul arabilor de a interveni pentru stabilizarea preţului petrolului s-ar face simţită influenţa Washingtonului, care a căutat astfel să pună presiune pe Rusia lui Vladimir Putin în urma declanşării conflictului din Ucraina, dar şi pe Iran, un adversar al puterii occidentale. Până la urmă, criza petrolului din anii ’80 a contribuit la destrămarea Uniunii Sovietice.

Toate acestea sunt însă doar speculaţii. Relaţia dintre Casa Albă şi Riad a părut mai degrabă rece şi incomodă în ultimii ani, iar un astfel de scenariu ar exagera grosolan influenţa americană în procesul decizional la vârful miilor de companii petroliere mari şi mici din întreaga lume, aflate în permanentă căutare de profit.

Când se va scumpi, din nou, petrolul

Nu se ştie. Marea majoritate a experţilor şi a responsabililor din industrie anticipează că „barilul ieftin” rămâne o realitate pe termen mediu sau lung. Nu ştim dacă OPEC are de gând să reducă, într-un final, producţia, şi nu ştim ce impact va avea revenirea pe piaţă a Iranului, al cincilea mare producător la nivel mondial, care a făcut obiectul unui embargou occidental începând din 2012.