Industria petrolieră venezueleană încheie contracte după un model anulat de fostul preşedinte Chavez – Reuters

Economica.net
11 09. 2018
petrol_87543034567643_94355000

Două surse ale agenţiei şi un document intern arată că guvernul de la Caracas, condus acum de preşedintele Nicolas Maduro, este dispus să inverseze eforturile agresive ale lui Chavez de a creşte rolul statului în industria energetică. Venezuela, membră a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), se confruntă cu un colaps economic cu hiperinflaţie, iar producţia petrolieră este în scădere rapidă.

Potrivit Reuters, problema planului lui Maduro constă în lipsa de experienţă a majorităţii firmelor care vor fi implicate în exploatarea zăcămintelor de ţiţei. Agenţia apreciază că companiile specializate vor fi probabil descurajate de sancţiunile Statelor Unite şi nu se vor implica în relaţii cu Petroleos de Venezuela (PDVSA), societatea naţională a petrolului şi gazelor.

Şapte companii au semnat contracte cu PDVSA pe 28 august, în cadrul unei ceremonii televizate. Un model de contract consultat de Reuters arată că societatea naţională se oferă să predea conducerea exploatărilor pe termen de şase ani, cu condiţia ca partenerii să crească producţia de petrol, să finanţeze investiţiile necesare şi să achiziţioneze echipamentele. Potrivit preşedintelui PDVSA, Manuel Quevedo, ar fi vorba de investiţii de 430 de milioane de dolari şi de o creştere a producţiei cu 641.000 de barili pe zi.

Modelul este similar cu cele din anii 1990, conform cărora PDVSA cesiona producţia, iar companiile primeau un onorariu pentru petrolul produs. Fostul preşedinte Chavez, ales în 1998 şi decedat în 2013, a criticat aceste aşa-numite „acorduri de exploatare” pe motiv că reprezintă privatizări mascate ale industriei petroliere, de pe urma cărora veniturile statului erau prea mici.

Industria respectivă fusese naţionalizată în deceniul 1970. În 2005, acordurile de exploatare au fost transformate în întreprinderi mixte în care PDVSA deţinea majoritatea. Profiturile au fost însă direcţionate către programele sociale ale regimului socialist, iar lipsa investiţiilor a dus la scăderea producţiei. Odată cu scăderea preţurilor petrolului în 2014, în Venezuela s-a declanşat criza economică, iar inginerii şi muncitorii din industria petrolieră au început să părăsească ţara.