Industria prelucrătoare a atras o treime din investiţiile străine directe de până în 2011

Cele mai mari investiţii străine directe (ISD) intrate în România până la finele anului trecut au fost îndreptate către industria prelucrătoare, cu o pondere de 31,5% dintr-un total de 55,13 miliarde euro, domeniu urmat de intermedieri financiare şi asigurări, cu 18,2%, şi comerţ, cu 11,4%.
Economica.net - joi, 27 sept. 2012, 09:33
Industria prelucrătoare a atras o treime din investiţiile străine directe de până în 2011

Industria prelucrătoare a atras un total al ISD în cuantum de 17,37 miliarde euro, intermedierile financiare şi asigurările au beneficiat de 10 miliarde euro, iar comerţul a avut 6,28 miliarde euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.

Aceste domenii au fost urmate de construcţii şi tranzacţii imobiliare (10,7%, 5,89 miliarde euro) şi tehnologia informaţiei şi comunicaţii (5,4%, 2,96 miliarde euro).

Soldul final al investiţiilor străine directe era, la finalul anului trecut, de 55,139 miliarde euro, din care 37 miliarde (67%) reprezintă participaţii la capital, inclusiv profitul reinvestit, iar 18,138 miliarde euro provin din credite primite de la investitorii străini.

Anul trecut, fluxul net de investiţii străine a fost de 1,81 miliarde euro, din care 83,3% au fost participaţii la capital, iar restul credit de la investitorii străini.

Imobilizările corporale şi necorporale au avut, la sfârşitul anului 2011, un sold de 27,15 miliarde euro, reprezentând 49,2% din totalul investiţiilor, care contribuie la „un grad semnificativ de stabilitate a investiţiei străine directe”.

În funcţie de localizarea teritorială a sediului social al întreprinderilor care au beneficiat de ISD, orientarea investiţiilor a fost în principal către regiunea Bucureşti-Ilfov (61,7%, 34 miliarde euro), urmată de regiunea Centru (7,6%, 4,2 miliarde euro), Sud-Muntenia (7,4%, 4,05 miliarde euro), Vest (7,2%, 3,98 miliarde euro) şi Sud-Est (5,4%, 2,97 miliarde euro).

Primele patru ţări clasate după ponderea deţinută în soldul investiţiilor străine la finele anului trecut sunt Olanda (21,7%, 11,98 miliarde euro), Austria (17,5%, 9,66 miliarde euro), Germania (11,4%, 6,27 miliarde euro) și Franţa (9,1%, 5,04 miliarde euro), ierarhie neschimbată din anul 2009.

Dezvoltările de firme deţin ponderea predominantă în fluxul participaţiilor la capital în anul 2011, de 97,2%, cu o valoare de 3,89 miliarde euro, în timp ce investiţiile din categoria fuziuni şi achiziţii cumulează 86 milioane euro (2,1%), iar investiţiile greenfield au înregistrat un nivel de 27 milioane euro (0,7%).

„Activitatea întreprinderilor investiţie străină directă, în ansamblul ei, are un impact pozitiv asupra comerţului exterior al României, contribuţia la exporturi fiind de 71,4% (31,41 miliarde euro), în timp ce la importuri este de 62,6% (33,35 miliarde euro)”, se arată în comunicatul BNR.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Bolojan confirmă că e posibil să existe o amânare cu privire la intrarea României în Visa Waiver
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, cu privire la intrarea în programul Visa Waiver pentru vizele SUA că este posibil să existe o amânare și a subliniat că România a......
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Kelemen Hunor spune că statul trebuie să se reformeze, dar ar fi catastrofală o revenire sub autoritatea FMI
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni seara că statul trebuie să se reformeze și a atras atenția că ar ...
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Cutremur puternic în Noua Zeelandă, de 6,7 magnitudine
Un cutremur puternic cu magnitudinea de 6,7 pe scara Richter a avut loc în marţi, 25 martie 2025, în Noua Zeelandă.
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Ori scădem cheltuielile, ori mărim taxele și impozitele – Ilie Bolojan, președinte interimar
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, că România a cheltuit de mulți ani mai mult decât își putea ...