Industria prelucrătoare din zona euro s-a contractat în aprilie pentru cea de-a 21-a lună consecutiv

Producţia industriei prelucrătoare din zona euro s-a contractat în aprilie pentru cea de-a 21-a lună consecutiv, potrivit datelor prezentate joi de compania de cercetare Markit Economics, evoluţie care reprezintă un nou semnal că Banca Centrală Europeană (BCE) ar putea reduce dobânda cheie.
Economica.net - J, 02 mai 2013, 09:56
Industria prelucrătoare din zona euro s-a contractat în aprilie pentru cea de-a 21-a lună consecutiv

Indicele industriei prelucrătoare din zona euro calculat lunar de Markit a scăzut la 46,7 puncte în aprilie, de al 46,8 în martie, însă uşor peste media estimărilor analiştilor, de 46,5 puncte, potrivit Bloomberg. O valoare sub 50 de puncte a indicatorului reprezintă contracţia producţiei.

Majoritatea economiştilor anticipează că BCE va reduce joi rata dobânzii de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 0,5%, un nou minim record, pentru a stimula creditarea şi creşterea economică în contextul recesiunii din zona euro.

BCE estimează pentru acest an o contracţie economică de 0,5% în zona euro.

Economia zonei euro este în contracţie de 5 trimestre consecutive şi se estimează că trendul va continua şi în primele trei luni ale acestui an, potrivit economiştilor contactaţi de Bloomberg.

Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la 1,2%, minimul ultimilor trei ani, iar şomajul a atins nivelul record de 12,1%, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat.

Siemens, cel mai mare grup industrial european, şi-a redus joi prognoza de profit net pentru acest an la 4,5 miliarde euro, acuzând încetinirea comenzilor şi provizioane pentru întârzierea unor livrări.

BMW, cel mai mare producător de automobile pe segmentul premium, a înregistrat profit şi venituri în scădere în primul trimestru, din cauza recesiunii din Europa, unde vânzările auto se apropie de minimul ultimilor 20 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de folosirea criptomonedelor stabile
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a transmis cel mai dur avertisment de până acum față de riscurile legate de ...
Banca Reglementelor Internaţionale (BIS) a emis cel mai dur avertisment de până acum privind riscurile provocate de monedele digitale stabile (stablecoins), şi a cerut ţărilor să se îndrepte......
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro lansează un card de debit în Europa. Ce avantaje oferă
eToro a anunțat astăzi lansarea unui card de debit Visa în Europa, care permite utilizatorilor să câștige 4% înapoi ...
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industria grea din Europa ar putea beneficia de reducerea temporară a tarifelor la energie – proiect
Industriile mari consumatoare de energie vor beneficia de o reducere temporară la preţul electricităţii, conform noilor ...
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. „Donald, ne-ai condus către un moment cu adevărat, cu adevărat important pentru America şi Europa”
Moment jenant pentru Rutte, secretarul general al NATO. Trump a publicat o scrisoare de la acesta plină de laude exagerate. ...
Preşedintele american Donald Trump a publicat, în timp ce se îndrepta marţi spre oraşul olandez Haga pentru a participa ...