Industria românească a crescut cu 3,5% anul trecut. Avansul este de peste două ori mai mic decât în 2017

Economica.net
13 02. 2019
industrie_574845756_26194800

În anul 2017, comparativ cu anul 2016, producţia industrială a fost mai mare ca serie brută cu 8,2%, scrie News.ro.

În anul 2018, comparativ cu anul 2017, producţia industrială (serie brută) a fost mai mare cu 3,5%, datorită creşterii industriei prelucrătoare (+4,3%). Industria extractivă a scăzut cu 0,2%. Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a rămas la acelaşi nivel cu cel din anul anterior

În luna decembrie 2018, producţia industrială a scăzut faţă de luna precedentă cu 15,6% ca serie brută şi cu 0,9% ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.

În decembrie 2018 , faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută (-0,8%) cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate (-1%).