Industria va consuma 5% gaze de import în luna mai. Estimarea iniţială a fost de 4%

Economica.net
16 05. 2014
russian_gazprom_sees_lower_europe_gas_prices_93432300

Restul de 95% din consumul industrial va fi acoperit din producţia internă.

Structura amestecului pentru populaţie şi pentru termocentralele care furnizează agent termic clienţilor casnici nu se va modifica şi va rămâne 2% gaze de import şi 98% gaze de producţie internă.

Iniţial, Transgaz, operatorul de transport şi sistem al gazelor, a propus ca, în luna mai, România să consume doar gaze din producţia internă, fără să mai apeleze la importuri.

ANRE a avizat însă, la începutul lunii, o pondere a importurilor de 2% pentru populaţie şi termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici şi de 4% pentru consumatorii industriali.

În mai 2013, rapoartele de pe site-ul ANRE arată că România a consumat 20,7% gaze de import şi 79,3% gaze de producţie internă.

Totodată, consumul naţional în mai 2014 este estimat la 7,3 milioane de MWh, cu 7% mai mare faţă de cel care a fost în aceeaşi lună a anului trecut, respectiv 6,8 milioane de MWh.

Piaţa reglementată va consuma 1,4 milioane de MWh, iar industria – 4,7 milioane de MWh, restul fiind consumul propriu tehnologic al reţelelor şi centralelor.