Industria zahărului se îndreaptă spre restructurare – WSJ

Modificarea barierelor comerciale care guvernează industria zahărului va duce la o reconfigurare a uneia dintre cele mai protejate pieţe din lume, informează The Wall Street Journal.
Economica.net - mar, 17 mai 2016, 13:58
Industria zahărului se îndreaptă spre restructurare - WSJ

Multe state producătoare de zahăr îşi protejează industriile naţionale printr-o combinaţie de plăţi garantate către fermieri, restricţii la producţie şi limite la import. Însă această industrie se liberalizează treptat, ceea ce ar putea duce la scăderea preţului la zahăr.

Una din cele mai semnificative modificări va avea loc în luna octombrie 2017, când Uniunea Europeană va elimina cotele de producţie şi plăţile minime pentru fermierii care cultivă sfeclă de zahăr. Se aşteaptă ca fermierii să redirecţioneze surplusul spre pieţele de export, ceea ce va face din UE un competitor şi mai mare pe pieţele externe. Separat, Organizaţia Mondială a Comerţului analizează dacă Thailanda, al doilea mare exportator mondial de zahăr, a încălcat legislaţia comercială prin subvenţionarea producţiei, ca urmare a unei acuzaţii lansate de Brazilia, cel mai mare producător mondial de zahăr. În plus, barierele comerciale din Africa sunt şi ele supuse la presiuni ca urmare a acordurilor regionale de liber schimb.

‘Întregul sector al zahărului va fi restructurat’, a declarat Hartwig Fuchs, director general la Nordzucker AG, al doilea mare producător de zahăr din Europa. Hartwig Fuchs estimează că Europa are posibilitatea de a adăuga, anual, o cantitate suplimentară de 3,5 milioane tone de zahăr pe piaţa mondială, echivalentul a 6% din volumul schimburilor globale din acest an.

Aceste modificări vor aduce şi mai multe incertitudini într-un moment în care piaţa zahărului trece printr-o perioadă volatilă. Consumul de zahăr ar urma să depăşească oferta în 2016, după cinci ani de surplusuri şi preţuri în stagnare, iar în ultimele luni seceta a lovit mai multe părţi ale lumii. Cu toate acestea analiştii cred că, pe termen lung, preţurile ar putea fi supuse la presiuni ca urmare a producţiei suplimentare.

Liberalizarea industriei zahărului a rămas în urma reformelor prin care au trecut alte materii prime agricole. Deşi în SUA, al şaselea producător mondial, există puţine semne ale unei modificări iminente, industria zahărului din Europa şi Africa va trece printr-o restructurare.

Europa intenţionează să liberalizeze piaţa în luna octombrie 2017, iar producătorii europeni au anunţat că au de gând să producă şi să exporte mai mult zahăr. ‘Cu siguranţă UE va deveni un exportator net’, a declarat directorul operaţional de la Finasucre SA, Olivier Lippens. Potrivit acestuia, exporturile nete ale Europei ar putea ajunge la aproximativ trei milioane de tone pe an.

În schimb, vor rămâne în vigoare restricţiile la importurile de trestie de zahăr în UE, ceea ce va provoca probleme multor producători din Africa şi Caraibe care se bazează pe vânzările către procesatorii europeni. ‘Nu vom mai fi competitivi după 2017 dacă legislaţia nu se modifică’, a declarat Gerald Mason, vice-preşedintele Tate & Lyle, a cărui rafinărie de la Londra produce zahăr din trestie de 138 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de selecţie pentru ocuparea a două posturi de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii CCGT POWER Işalniţa S.A.
Anunţ de selecţie pentru ocuparea a două posturi de membru în Consiliul de Administraţie al societăţii CCGT POWER ...
Acest proces de selecţie se deruleaza în conformitate cu prevederile Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările......
Vine reforma fiscală: Pensii și salarii înghețate, investiții mai mici, creșteri de taxe, dar și prelungirea PNRR. Bani europeni pentru armament și locuințe sociale. Când se instalează noul Guvern
Vine reforma fiscală: Pensii și salarii înghețate, investiții mai mici, creșteri de taxe, dar și prelungirea PNRR. ...
Președintele ales al României, Nicușor Dan, poartă deja discuții cu principalii actori politici, iar un nou guvern s-ar ...
Ministerul Agriculturii dă din nou drumul investițiilor la Casa Unirea. Vrea să construiască șapte centre logistice și a bugetat 1 milion de lei pentru studii de fezabilitate
Ministerul Agriculturii dă din nou drumul investițiilor la Casa Unirea. Vrea să construiască șapte centre logistice ...
După șase ani de pierderi și acumulare de datorii care au ajuns la 2,1 milioane de lei în 2023, SN Casa Unirea S.A., ...
FOTO Încă o fabrică se demolează în București. Vastint, care are același acționar ca și IKEA, pregătește un nou proiect imobiliar
FOTO Încă o fabrică se demolează în București. Vastint, care are același acționar ca și IKEA, pregătește un nou ...
Încă o veche fabrică din București este pusă la pământ pentru a face loc unui nou proiect imobiliar, după ce în ...