Inedit. Cei de la Electrica Furnizare oferă vouchere de cumpărături consumatorilor casnici de electricitate care se mută la ei

Electrica Furnizare lansează campania dedicată consumatorilor ce își doresc să încheie contracte de furnizare energie electrică și/sau gaze naturale în noile puncte de prezență deschise în Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara și Giurgiu, potrivit unui comunicat al companiei.
Mihai Nicuţ - mie, 30 iun. 2021, 12:30
Inedit. Cei de la Electrica Furnizare oferă vouchere de cumpărături consumatorilor casnici de electricitate care se mută la ei

Campania este denumită „Semnezi contract și pe loc ești câștigat” și, după cum se vede se adresează clienților din alte zone de rețea decât cele în care Electrica este distribuitor și este furnizor tradițional.

Primii 400 de clienți – câte 100 în fiecare oraș – vor primi, la semnarea contractului, vouchere de cumpărături în valoare de 50 de lei.

“Campania „Semnezi contract și pe loc ești câștigat” se adresează oricărei persoane fizice, client casnic, cu vârsta de peste 18 ani care, în perioada 25.06.2021 – 25.08.2021, solicită încheierea unui contract de energie electrică și/sau gaze naturale în piața concurențială în oricare dintre punctele de prezență Electrica Furnizare situate în Timișoara, Craiova, Giurgiu și Drobeta Turnu-Severin.

“Pentru primele 100 de contracte, încheiate în fiecare dintre cele 4 puncte de prezență participante în campanie, se acordă un voucher în valoare de 50 de lei. (…) Produsele Electrica Furnizare participante în promoție sunt: Electrica Stabil/Mobil, Gaz Stabil/Mobil, Electrica 3in1, Gaz 3in1 și pachetul „Împreună”.”, arată compania în comunicat.

Oferta de furnizare energie electrică – „Stabil” și oferta de furnizare gaze naturale – „Gaz Stabil” se adresează clienților care au consumuri reduse, prețul fiind garantat pe toată perioada de furnizare, indiferent de consumul lunar.

În cazul produsului de furnizare energie electrică „Mobil” și a produsului „Gaz Mobil”, prețul vine însoțit de un abonament exprimat în lei/zi/loc de consum și se adresează în special clienților cu un consum lunar de energie electrică mai mare de 200 kWh, respectiv peste 1100 kWh/lună, în cazul consumului de gaze naturale. Pentru ambele produse, pe măsură ce consumul crește, prețul mediu scade.

Ofertele „Electrica 3in1” și „Gaz 3in1” se adresează locuințelor cu un consum mediu de energie sau gaze naturale și conțin două beneficii: Asistență Tehnică de Urgență și Asigurare de Bunuri.

Pachetul „Împreună” este o soluție apentru cei care își doresc simplificarea relației cu furnizorii de energie electrică și gaze naturale prin alegerea unui furnizor unic pentru ambele servicii și reducerea implicită a costurilor.

“Electrica Furnizare, companie cu o experiență de peste 120 de ani pe piața energiei electrice, a deschis, în primele 6 luni ale anului, puncte de prezență și în Craiova, Drobeta-Turnu Severin, Timișoara și Giurgiu și își așteaptă clienții să încheie contracte de energie electrică și/sau gaze naturale care să le aducă și vouchere de cumpărături”, mai arată compania.

Te-ar mai putea interesa și
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria nu va mai livra, gazese rusești se opresc în această noapte
Două treimi din consumul de energie electrică al Republicii Moldova va veni din România, în ianuarie. Centrala din Transnistria ...
Energocom, traderul de energie și gaze natiurale al Republicii Moldova, controlat de stat, a anunțat că aproape două treimi din consumul de energie al țării (62%), va fi asigurat din România,......
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Curtea de Apel Bucureşti respinge acţiunea lui Călin Georgescu în legătură cu anularea alegerilor prezidenţiale
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi acţiunea deschisă în justiţie de Călin ...
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă ...
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...