Inedit: Rompetrol s-a înscris la o licitație de nouă miliarde de lei lansată de Petrom

25 08. 2019
sonde_petrom_876543567_82007600

OMV Petrom, cel mai mare jucător pe piața energiei din România, a lansat acum două luni o licitație de până la 9,076 miliarde lei (1,91 miliarde euro), fără TVA, care vizează achiziția de servicii privind industria petrolului și a gazului pentru mai multe zone de producție din România.

Valoarea serviciilor este estimată între 1,127 miliarde lei și 9,076 miliarde lei, potrivit anunțului lansat în sistemul electronic de achiziții publice în iunie. Zonele de producție vizate sunt Oltenia, Muntenia, Muntenia de Vest, Moesia, Moldova și Crișana. Contractele sunt împărțite pe cinci loturi.

În sistem au apărut și numele firmelor care sunt interesate să participe la licitația organizată de compania petrolieră.

Este vorba despre șase consorții de firme, iar unul dintre ele este condus de firma Rominserv SRL, care face parte din Grupul Rompetrol-KMGI, și este chiar contractorul său general. Din acest consorțiu mai fac parte Siemens, CIS Gaz dar și o altă companie din grupul Rompetrol specializată în servicii de suport pentru industria petrolieră, Rompetrol Well Services.

Rominserv este contractorul general al Grupului Rompetrol, susţinând dezvoltarea operaţiunilor şi activităţilor acestuia de rafinare, marketing şi trading, dar şi explorare şi producţie, servicii petroliere, EPCM, transport. Rominserv a preluat în 2001 activităţile şi experienţa dobândită de Rompetrol SA (înfiinţată în 1974, cu ample proiecte în state precum Turkmenistan, Rusia, Irak, Serbia, Yemen, Sudan, Angolo, Egipt, Iordan, Mozambic şi Iugoslavia). De când Rompetrol a fost preluat de compania petrolieră națională a Kazahstanului, KazMunayGas, Rominserv s-a ocupat inclusiv de modenizarea rafinăriilor de acolo.

Iată lista consorțiilor care s-au înscris la licitația Petrom:

Irem SPA – Irem General Contractor SRL – Control SVC SRL

Dietscon O&M SRL – Dietsmann Safety & Environmental Services SRL – Dietsmann SRL – Cofind SRL

 Rohrer Oilfield Services – Rohrer Emergency Services – R&R Oil Services – ROS

J.Christof E&P Services SRL – Christof Private Firefighting Services SRL

Bonatti SPA – Bonatti Parma RO SRL

Rominserv SRL – Siemens SRL – Fire Protect Activ SRL – CIS GAZ SA

Petrom și Rompetrol sunt cele mai mari companii petroliere din România, competitori direcți pe piața carburanților. Cele două companii operează, pe lângă rețelele de distribuție a carburanților, cele mai mari două dintre cele trei rafinării din România, Petromidia Năvodari și Petrobrazi Ploiești.