Inedit: un producător de confecţii metalice din Bucureşti caută angajaţi cu anunţuri în cutia poştală

"Ne mărim echipa! Vino să lucrezi cu noi! Salariu atractiv, tichete de masă, prime lunare", este anunţul pe care locuitorii din sectorul 3 al Capitalei l-au găsit zilele acestea în cutia poştală. Compania Stratum Enclosures, care are o fabrică în zonă, caută montantori subansamble. 
Andrada Ghira - mie, 17 ian. 2018, 21:22
Inedit: un producător de confecţii metalice din Bucureşti caută angajaţi cu anunţuri în cutia poştală

„Ne creştem productivitatea şi avem nevoie să angajăm mai mulţi oameni, fiindcă lucrăm deja în două schimburi. Angajăm minimum 50 de oameni. Am zis să încercăm şi noi, să batem la uşă” a declarat pentru ECONOMICA.NET, Bogdan Cojocaru, business development manager în cadrul companiei. 

A targetat sectorul 3 în căutare de angajaţi pentru că fabrica se află pe Bulevardul Theodor Pallady şi poate sunt persoane care doresc să lucreze aproape de casă. 

Cojocaru mai spune că această metodă, de a plasa anunţuri de angajare în cutiile poştale locuitorilor din Bucureşti a avut succes şi a dus la angajări. 

Oamenii pe care compania îi caută nu au nevoie de o calificare anume. Instruirea se va face la locul de muncă. „Trainingul sa face în fabrică de către noi şi durează în funcţie de om, depinde de capacitatea fiecaruia de a înţelege. Să strângă un şurub cred că oricine poate. Ideea e să fie conştiincios şi să ştie despre ce este vorba”, mai spune Cojocaru. 

Despre remuneraţii, directorul de dezvolatare spune că se pleacă de la un salariu mai mare decât cel minum, se oferă bonuri de masă, dar şi prime. Pentru cei din afara localităţii, compania asigură şi transportul. 

Nu se caută doar oameni care locuiesc în sectorul 3. „Dacă nu găsim aici în zonă, mergem şi spre Călăraşi”, completează directorul.  

Stratum Enclosures activează în domeniul producţiei de confecţii metalice uşoare, dedicate în special industriei telecomunicaţiilor. Fabrica este dotată cu maşini şi utilaje cu comandă numerica (CNC), maşini de îndoit şi de ştanţat, maşini de găurit şi prese precum şi cu o linie de vopsire în camp electrostatic de ultimă generaţie.

În fabrica de pe Theodor Pallady lucrează peste 100 de oameni pe partea de producţie. În ultimii ani, afacerile companiei au crescut. Cifra de afaceri a companiei a fost de 66,2 milioane de lei în 2016, profitul net a fost de 2,28 milioane de lei şi avea la sfârşitul acelui an 141 de angajaţi, arată datele publice de la Ministerul Finanţelor. 

Te-ar mai putea interesa și
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea Europeană
China a prelungit cu trei luni ancheta antidumping declanșată împotriva importurilor de brandy și coniac din Uniunea ...
Ministerul Comerțului din China a anunțat miercuri că va prelungi cu trei luni ancheta antidumping asupra coniacului originar din Uniunea Europeană, o perioadă mai scurtă decât cea permisă......
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Taiwanul respinge din motive de concurență tranzacția prin care Uber preia afacerea Foodpanda de pe insulă
Autoritățile din Taiwan au blocat tranzacția de 950 de milioane de dolari prin care Uber Technologies preia afacerea Foodpanda ...
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
INHGA: Cod galben de inundații pe răurile din patru județe, până joi la prânz
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis miercuri o atenţionare Cod galben de inundaţii pe râuri ...
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, după ce am legalizat aceste tranzacții
Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov: Companiile noastre au început să folosească bitcoinul în comerțul internațional, ...
Companiile ruse au început să utilizeze bitcoin și alte monede digitale în plăți internaționale în urma modificărilor ...