Infecţia cu Omicron poate fi mai puţin severă la tineri şi vârstnici, dar nu este ”o formă uşoară” – OMS

07 01. 2022
covid

Janet Diaz, coordonatoarea echipei clinice însărcinate cu combaterea COVID-19 din cadrul OMS, a spus că primele studii au arătat o reducere a riscului de spitalizare asociat variantei Omicron, descoperită prima dată în noiembrie în sudul Africii şi Hong Kong, în comparaţie cu riscul asociat variantei Delta.

Totodată, se pare că există un risc mai mic de severitate a bolii atât pentru tineri, cât şi pentru vârstnici, a adăugat Janet Diaz într-o conferinţă de presă organizată la sediul din Geneva al OMS.

Ea a nu a oferit alte detalii despre studiile menţionate sau despre vârstele persoanelor analizate, însă impactul asupra vârstnicilor reprezintă una dintre marile întrebări rămase deocamdată fără răspuns în ceea ce priveşte noua variantă virală, în condiţiile în care majoritatea cazurilor studiate au vizat până acum persoane mai tinere.

Prezent la aceeaşi conferinţă de presă de la Geneva, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că varianta Omicron nu ar trebui să fie considerată „uşoară” şi a avertizat în legătură cu un „tsunami” de cazuri de COVID-19, întrucât numărul global al infectărilor a crescut la niveluri record, sistemele medicale sunt copleşite, iar guvernele lumii întâmpină dificultăţi în limitarea răspândirii acestui virus care a ucis deja peste 5,8 milioane de oameni.

„Deşi infecţia cu Omicron pare într-adevăr mai puţin severă în comparaţie cu Delta, mai ales pentru persoanele vaccinate, acest lucru nu înseamnă că ea ar trebui clasificată drept ‘uşoară’. La fel ca variantele precedente, Omicron trimite oameni la spital şi omoară oameni”, a adăugat directorul OMS.

Directorul OMS şi-a reînnoit apelul pentru o distribuire echitabilă a vaccinurilor anti-COVID-19 pe plan global şi pentru un acces mai bun al populaţiei mondiale la aceste vaccinuri.

Conform ratelor actuale de vaccinare, 109 ţări vor rata obiectivul OMS de a-şi vaccina 70% din populaţiile lor naţionale până la 1 iulie, a adăugat Tedros Adhanom Ghebreyesus. Acel prag este considerat esenţial pentru a determina sfârşitul fazei acute a pandemiei de COVID-19.

„Booster după booster într-un număr mic de ţări nu vor duce la sfârşitul pandemiei, în timp ce miliarde de oameni rămân complet neprotejaţi”, a mai spus directorul OMS.

Conform lui Bruce Aylward, consilier al OMS, 36 de ţări nu au atins deocamdată nici măcar pragul de 10% de acoperire vaccinală. Din totalul pacienţilor spitalizaţi cu forme severe de COVID-19 la nivel global, 80% au fost persoane nevaccinate, a adăugat el.

În raportul său epidemiologic săptămânal, OMS a anunţat că numărul global al cazurilor de COVID-19 a crescut cu 71% (fiind de 9,5 milioane) în săptămâna care s-a încheiat pe 2 ianuarie în comparaţie cu săptămâna precedentă, iar numărul deceselor a scăzut cu 10%, fiind de 41.000.

O altă variantă virală, B.1.640, denumită „IHU” – detectată pentru prima dată în mai multe ţări în septembrie 2021 – se numără printre cele monitorizate de OMS, însă nu circulă deocamdată pe scară largă, a anunţat Maria van Kerkhove, director tehnic al departamentului de combatere a maladiei COVID-19 din cadrul OMS.

Există două categorii importante de variante virale pe care OMS le monitorizează cu mare atenţie: „variante îngrijorătoare”, care includ Delta şi Omicron, şi „variante de interes”