Înfiinţarea unei comisii pentru monitorizarea companiilor municipale, discutată în şedinţa CGMB de luni

Consiliul General al Capitalei va dezbate, în şedinţa de luni, un proiect care vizează înfiinţarea unei comisii speciale pentru monitorizarea companiilor municipale.
Economica.net - mie, 16 dec. 2020, 09:24
Înfiinţarea unei comisii pentru monitorizarea companiilor municipale, discutată în şedinţa CGMB de luni

Conform proiectului, comisia va fi alcătuită din nouă consilieri municipali şi ar urma să funcţioneze pentru o perioadă de doi ani. Aceasta va prezenta CGMB, din şase în şase luni, rapoarte cu propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii în domeniul supus analizei şi verificării. Printre obiectivele comisiei se numără:

– analizarea activităţii economice a societăţilor comerciale înfiinţate în subordinea CGMB sau unde acesta este acţionar;
– evaluarea îndeplinirii obiectivelor pentru care au fost înfiinţate societăţile comerciale aflate în subordinea CGMB, acolo unde astfel de obiective au fost trecute în notele de fundamentare care au stat la baza hotărârilor de înfiinţare a societăţilor;
– evaluarea activităţii de management a membrilor Consiliului de Administraţie numiţi de Adunarea Generală a Acţionarilor;
– asigurarea transparenţei faţă de CGMB în legătură cu desfăşurarea activităţii economice, a societăţilor comerciale înfiinţate în subordinea CGMB sau unde CGMB este acţionar şi în legătură cu situaţia juridică a acestor companii. În acest sens, comisia specială înfiinţată va solicita de la organele de conducere a acestor companii rapoarte, situaţii financiare anuale sau intermediare (trimestriale, semestriale), situaţii legate de execuţia bugetară a fondurilor de care dispun companiile, precum şi orice alte documente ce ţin de activitatea economică şi juridică a acestor societăţi;
– asigurarea unui cadru unitar de funcţionare din punct de vedere economic şi juridic a societăţilor comerciale înfiinţate în subordinea CGMB sau unde acesta este acţionar.

Pe ordinea de zi a aceleiaşi şedinţe figurează şi 28 de proiecte privind desemnarea reprezentanţilor municipiului Bucureşti, prin Consiliul General al Capitalei, în adunări generale ale acţionarilor din: 24 de companii municipale, Societatea de Transport Bucureşti STB SA, societatea Service Ciclop SA, SC REBU SA şi SC Apa Nova Bucureşti SA.

„Având în vedere faptul că în urma alegerilor locale desfăşurate în data de 27 septembrie 2020, componenţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti a suferit modificări, precum şi faptul că actuala reprezentare a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti este compusă majoritar din consilieri generali, CGMB poate lua act şi decide cu privire la reprezentarea sa în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor societăţii”, reiese din raportul de specialitate al unuia dintre proiecte.

Totodată, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, propune înfiinţarea unei comisii speciale pentru inovare şi transformare digitală. Aceasta va fi compusă din nouă consilieri generali şi va funcţiona pe o perioadă de doi ani. Comisia va prezenta Consiliului General, din şase în şase luni, rapoarte cu propuneri concrete de îmbunătăţire a activităţii în domeniul supus analizei. Printre obiectivele acesteia se numără:

– tranziţia de la o administraţie împovărată de birocraţie şi netransparentă la una digitalizată deschisă;
– simplificarea şi eficientizarea interacţiunii dintre administraţia publică şi cetăţeni, precum şi dintre administraţia publică şi agenţi economici;
– crearea unui set coerent de politici, măsuri şi procese de guvernare digitală;
– găsirea de soluţii pentru creşterea numărului de cetăţeni implicaţi în dezbaterile publice iniţiate de primărie;
– găsirea de soluţii pentru extinderea livrării de servicii publice prin mijloace electronice vs mijloace faţă în faţă.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...