Infinity Cloud Technologies, furnizor și operator de centre de date din Dubai, intră în România

02 07. 2024
CladireaParis_04

„Semnarea acestui contract de închiriere a spațiului din clădirea de birouri Paris,  marchează de fapt extinderea bussinesului Infinity Cloud Technologies în Europa, nu doar în România, oferind capacitate de putere sporită și opțiuni de rețea. Având în vedere poziția strategică a Infinity de-a lungul rutelor cheie de fibră pe distanță lungă, locația din Dubai, precum și în multe alte locații din întreaga lume, centrul nostru de date este bine amplasat în Sema Parc, în vederea creșterii continue a serviciilor de infrastructură IT, deservind cererii tot mai mari de închiriere de servere, aplicații și servicii de găzduire cloud”, a declarat Zekeriya Kelce, CEO al Infinity Cloud Technologies.

Printre serviciile oferite de Infinity Cloud Technologies se numără închirierea de servere, hosting și aplicații cloud.

„Majoritatea furnizorilor de centre de date de astăzi doar vând sau oferă spre închiriere spații de stocare de date. Infinity Cloud Technologies depășește această limită, oferind pachete complete de servicii care permit companiilor să externalizeze gestionarea continuă a centrelor lor de date. Pentru a facilita acomodarea chiriașului în spațiu a fost necesar un efort comun și soluții personalizate, precum: sisteme performante de răcire controlată, spor de putere de 750 kva, conexiune sigură și rapidă la internet, asigurînd o transmisie fără întreruperi a datelor, și multe altele. Suntem încântați de această tranzacție de succes și apreciem flexibilitatea și expertiza echipei de profesioniști River Development”, spune Alin Ghenea, Senior Consultant iO Partners, companie care intermediat tranzacția de închiriere spațiului pentru birouri.

Sema Park este deținut de către dezvoltatorul și investitorul imobiliar local River Development.