Inflaţia a scăzut în octombrie până la 4,96%

Rata anuală a inflaţiei a revenit sub 5%, după ce în luna octombrie preţurile de consum au crescut cu numai 0,29%, faţă de majorarea de 1,18% înregistrată în septembrie, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - lun, 12 nov. 2012, 08:08
Inflaţia a scăzut în octombrie până la 4,96%

Astfel, inflaţia a ajuns la 4,96% în acest an, iar majorările de preţuri din octombrie au fost de 0,29%. În septembrie, rata anuală a inflaţiei atinsese maximul din acest an, 5,33%.

„În luna octombrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,1%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,2%, iar tarifele serviciilor au crescut cu 0,9%”, se arată într-un comunicat al INS.

Dintre alimente, cel mai mult s-au scumpit produsele de morărit (1,14%), fasolea (2,95%), carnea de porc şi de pasăre (peste 1%) şi brânza (1%). De asemenea, gazele s-au scumpit cu 2,33%, intrarea la cinematografe, teatre şi muzee a fost mai scumpă cu 1%, iar preţurile serviciilor telefonice şi transportului aerian s-au majorat cu câte 1,29%.

„Creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (noiembrie 2011 – octombrie 2012) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2010 – octombrie 2011) determinată pe baza IPC este de 3,1%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 3,2%”, se mai arată în comunicatul INS.

Banca Naţională a României a revizuit în urcare cu 1,9 puncte prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,2 la 5,1%, cu mai mult de un punct peste limita superioară a intervalului ţintit, concomitent cu o creştere a prognozei pentru 2013 de la 3% la 3,5%.

BNR anticipează menţinerea inflaţiei în afara intervalului ţintit până în martie – aprilie anul viitor, pentru ca rata să revină în marjă din a doua parte a lui 2013. BNR ţinteşte pentru acest an încadrarea în intervalul 2-4%, iar pentru anul viitor intrarea în banda de variaţie 1,5-3,5%.

Astfel, banca centrală anticipează ratarea ţintei de inflaţie pentru acest an şi încadrarea la limită anul viitor, în partea de sus a intervalului de variaţie.

Inflaţia s-a accelerat în luna septembrie, rata anuală a acesteia crescând la nivelul de 5,33% de la 3,88% în luna august, în principal ca urmare a efectelor nefavorabile de natură tranzitorie exercitate de evoluţia preţurilor interne şi internaţionale ale produselor alimentare, care au amplificat efectele statistice de bază adverse şi transmiterea deprecierii anterioare a monedei naţionale faţă de principalele valute, potrivit BNR.

Cu toate acestea, creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni a rămas în apropierea mediei la nivelul Uniunii Europene, fiind de 3% în luna septembrie 2012.

BNR a decis, săptămâna trecută, să menţină rata dobânzii de politică monetară la 5,25% pe an, concomitent cu introducerea unui control ferm al lichidităţii în sistem.

Potrivit raportului Guvernului privind situaţia economică pe anul 2012, publicat în octombrie, inflaţia va creşte până la circa 5% la sfârşitul anului, ca urmare a efectelor nefavorabile ale secetei asupra preţurilor la alimente, existând şi incertitudini legate de impactul final al secetei asupra produsului intern brut.

Te-ar mai putea interesa și
Starea de vegetaţie a culturilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie
Starea de vegetaţie a culturilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie
Seceta pedologică îşi face simţită prezenţa în Banat şi Oltenia, precum şi în anumite zone din Crişana, Transilvania, Moldova şi Dobrogea, iar pe aceste terenuri agricole uniformitatea......
China anunţă că a debarcat pe o mică insulă disputată cu Filipine din Marea Chinei de Sud
China anunţă că a debarcat pe o mică insulă disputată cu Filipine din Marea Chinei de Sud
Gărzile de coastă chineze au debarcat pe o insulă disputată cu Filipine din Marea Chinei de Sud pentru "a exercita suveranitatea" ...
Web Summit 2025, la Rio de Janeiro
Web Summit 2025, la Rio de Janeiro
Web Summit 2025 la Riocentro din Rio de Janeiro începe la 27 aprilie 2025, reunind nume importante din domeniul tehnologiei ...
S-a scris legea pentru programul de subvenții pentru prosumatorii de bloc, Urban Up. Bani de la stat pentru panouri fotovoltaice cu baterii de stocare
S-a scris legea pentru programul de subvenții pentru prosumatorii de bloc, Urban Up. Bani de la stat pentru panouri fotovoltaice ...
Ministerul Energiei a pus vineri în dezbatere publică draftul de ordonanță de urgență pentru implementarea proiectului ...