Inflaţia anuală a crescut la 7,9%, în octombrie. Prima lună în care nu s-a înregistrat nicio ieftinire raportat la lună similară a anului trecut

10 11. 2021
500_de_lei_09334600

„Preţurile de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 au crescut cu 1,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (octombrie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 7,4%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 este 7,9%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 – octombrie 2020) este 4,1%”, se spune în comunicatul INS.

Conform INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna octombrie 2021 comparativ cu luna septembrie 2021 este 101,32%. Rata anuală a inflaţiei în luna octombrie 2021 comparativ cu luna octombrie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 6,5%, scrie Agerpres.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (noiembrie 2020 – octombrie 2021) faţă de precedentele 12 luni (noiembrie 2019 – octombrie 2020) determinată pe baza IAPC este 3,3%.

Cele mai mari scumpiri

Energia electrică, gazele naturale, combustibilii şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, iar octombrie este prima lună în care nu s-a înregistrat nicio ieftinire raportat la aceeaşi lună a anului anterior, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În intervalul octombrie 2020 – octombrie 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 46,07%, la combustibili cu 23,51% şi la uleiul comestibil cu 26,29%.

În ceea ce priveşte alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – 26,29% şi cartofii – 18,04%, însă nu au fost înregistrate şi ieftiniri.

Pe de alt parte, de la începutul acestui an, citricele şi alte fructe meridionale s-a scumpit cu 19,98% şi uleiul cu 22,63%, fără a fi înregistrate ieftiniri.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la energie electrică – 24,65%, gaze naturale – 46,07% şi combustibili – 23,51%, fără a se consemna ieftiniri.

De la începutul anului 2021, preţul la energie electrică a urcat cu 23,15%, la gaze naturale cu 46,07% şi la combustibili cu 21,38%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri au fost consemnate la alte servicii (plus 7,03%), cele de apă, canal, salubritate (6,51%) şi serviciile de îngrijire medicală (5,58%).

De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la apă, canal, salubritate (6,98%), la alte servicii (6,74%), şi serviciile poştale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 16,2%.

 

Banca Naţională a României a majorat la 5,6% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, conform unei prezentări realizate în august de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.

„După acest vârf care este deja în prezent, îl avem aici după noi, inflaţia (…) va depăşi 5%, sau va fi în jur de 5%. Şi subliniez acest lucru pentru că de regulă când noi facem o prognoză la sfârşitul anului, să spunem va fi 5,6%, cum este şi aici, există tendinţa să se spună aşa: Banca naţională prognozează de acum înainte o inflaţia de 5,6%, preţurile vor creşte cu 5,6%. Nu este aşa. Inflaţia e deja 5%, deci mai degrabă vedem, bineînţeles şi cu acţiunea politicii monetare, care a început deja să se întărească, mai degrabă vedem o temperare a creşterilor de preţ şi acesta este efortul nostru, să menţinem inflaţia între 5 – 5,5% până la sfârşitul anului pentru ca apoi, datorită efectului de bază indicele preţurilor de consum în ianuarie coboară deja sub 5%, pe la 4 şi ceva la sută. Am punctat şi trimestrul III şi trimestru IV, sfârşit de trimestru ca să vedeţi că aceşti 5,6% nu este o noutate. Nu este o prognoză că preţurile vor creşte de acum înainte. Prognoza noastră este că prin eforturi, inclusiv în domeniul monetar, vom reuşi să ţinem preţurile undeva între 5 şi 5,5%. Mă refer la indicele preţurilor de consum. Deci creşterile din toamnă vor fi foarte mari. Pentru sfârşitul anului următor datorită faptului că dispare şi efectul de bază din in ianuarie cu electricitatea şi cel din vară cu gazele naturale prognoza noastră este indicele preţurilor de consum coboară la 3,4%”, a spus Mugur Isărescu.