Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în iulie

Economica.net
10 08. 2016
inflatie_675849674_13002400

‘Preţurile de consum, măsurate prin indicele preţurilor de consum (IPC), au fost mai mici cu 0,8% în luna iulie 2016 comparativ cu luna iulie 2015. Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) scăderea a fost de -0,3%’, arată INS.

În luna iulie 2016, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu iulie 2015, este de 46,1%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 41,2%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 12,7%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2015 – iulie 2016) faţă de precedentele 12 luni (august 2014 – iulie 2015), calculată pe baza IPC, este de -1,9%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este de -1,6%.

În iulie 2016, faţă de iulie 2015, preţurile de consum au crescut la grupa mărfurilor alimentare cu 1,25%, dar au scăzut la cele nealimentare cu 2,2%, iar la servicii cu 0,93%.

Banca Naţională României (BNR) prognozează o inflaţie de minus 0,4% pentru finalul acestui an, cu un punct procentual sub estimarea anunţată în luna mai a acestui an, de 0,6%, potrivit Raportului trimestrial asupra inflaţiei prezentat, luni, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Pentru finalul anului viitor, banca centrală estimează o inflaţie de 2%, de asemenea în scădere faţă de prognoza cuprinsă în Raportul din luna mai, de 2,7%.