Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în septembrie, dar a urcat uşor faţă de august la -1,7%

Economica.net
12 10. 2015
inflatie_consum_mancare_benzina_carburanti_098765432345676543234_50845300

Preţurile de consum în luna septembrie 2015 comparativ cu luna septembrie 2014 au fost mai mici cu -1,7%, măsurate prin IPC şi cu -1,5%, măsurate prin IAPC.
ƒ
În luna septembrie 2015, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu septembrie 2014, este de 38,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 34,1%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 27,1%.

La inflaţia din luna septembrie au contribuit preţurile mărfurilor alimentare, care au scăzut cu 6,47% faţă de septembrie 2014. În schimb, preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,54% de la an la an, iar tarifele serviciilor au urcat cu 1,99%.

În ceea ce priveşte inflaţia lunară, aceasta a fost determinată de avansul preţurilor alimentelor şi al serviciilor, cu 0,9% şi, respectiv, 0,13%, în timp ce mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 0,15%.

‘Preţurile de consum în luna septembrie 2015 comparativ cu luna septembrie 2014 au fost mai mici cu 1,7%, măsurate prin IPC (indicele preţurilor de consum – n.r.) şi cu 1,5%, măsurate prin IAPC (indicele armonizat al preţurilor de consum – n. r.)’, spune INS.

În luna septembrie 2015, ponderea mărfurilor şi serviciilor care au înregistrat o scădere a preţurilor, comparativ cu septembrie 2014, este de 38,8%, cele care au avut creşteri cuprinse în intervalul 0 – 2,5% deţin o pondere de 34,1%. Mărfurile şi serviciile ale căror preţuri au crescut cu mai mult de 2,5% deţin o pondere de 27,1%.

Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (octombrie 2014 – septembrie 2015) faţă de precedentele 12 luni (octombrie 2013 – septembrie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,0%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 0,2%.

Începând cu data de 1 iunie 2015 a intrat în vigoare extinderea aplicării cotei reduse de TVA de 9% pentru livrarea alimentelor şi băuturilor.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în jos prognoza de inflaţie pentru anul în curs, aceasta urmând să se menţină în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, iar apoi să revină în teritoriu pozitiv, a declarat, pe 4 august, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă. El a precizat că, potrivit estimărilor BNR, inflaţia va rămâne sub nivelul minim al intervalului de variaţie (1,5% – n. r.) până la începutul anului 2017.

Potrivit lui Isărescu, România nu riscă intrarea în deflaţie, deşi se estimează că inflaţia va rămâne în teritoriu negativ în următoarele trei trimestre, pentru că se înregistrează o creştere a consumului de 6%, iar până la finalul anului poate ajunge la 10%.