Inflația anuală din Spania a trecut de 10%, pentru prima dată din 1985

Rata anuală a inflaţiei în Spania a depăşit 10% în iunie, pentru prima dată din aprilie 1985, pe fondul majorării preţurilor energiei, arată datele preliminare publicate miercuri de Institutul de Statistică (INE), transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 29 iun. 2022, 19:01
Inflația anuală din Spania a trecut de 10%, pentru prima dată din 1985

Inflaţia a urcat de la 8,7% în mai la 10,2% în iunie, în timp ce analiştii se aşteptau la o majorare până la 9%.

Inflaţia de bază (core inflation) în Spania, adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a urcat la 5,5% în ritm anual, de la 4,9% în mai, ajungând la cel mai ridicat nivel din august 1993, arată datele INE.

„Veştile din ultimele zile nu sunt pozitive … Reducerea exporturilor de petrol şi gaze din Rusia accelerează majorarea preţurilor energiei”, a afirmat ministrul Economiei, Nadia Calvino, în Parlament.

Conform INE, în Spania, această evoluţie a preţurilor este provocată în principal de majorarea preţurilor la combustibili, alimente şi băuturi nealcoolice. De asemenea, au crescut costurile cu cazarea, preţurile la cafenele şi restaurante, comparativ cu iunie 2021.

Majorarea inflaţiei pune presiune pe Guvernul spaniol, care a aprobat sâmbătă un pachet de măsuri de nouă miliarde de euro, menit să ajute cele mai vulnerabile gospodării să facă faţă creşterii preţului energiei şi majorării inflaţiei, inclusiv subvenţii pentru transport şi o reducere de 80% a impozitelor la facturile de energie.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...