Inflaţia din zona euro îşi continuă scăderea. Şomajul rămâne la cel mai mic nivel din istorie
Potrivit unei estimări preliminare publicate miercuri de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 2,4% în luna martie 2024, de la un nivel de 2,6% în luna februarie. Cifra anunţată de Eurostat este mai bună decât estimările analiştilor intervievaţi de Factset şi Bloomberg, care mizau pe o inflaţie de 2,6%, respectiv 2,5%, scrie Agerpres.
Inflaţia în zona euro continuă astfel să se apropie de ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană. Dacă această tendinţă descrescătoare se va confirma, ar putea convinge instituţia monetară să reducă dobânda de referinţă în lunile următoare.
Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a scăzut şi ea până la 2,9% în martie, de la 3,1% în februarie, de asemenea sub estimările analiştilor. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.
Încetinirea inflaţiei în zona euro se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o scădere de 1,8%, în luna martie. În schimb, preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 4%, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au înregistrat un avans de 2,7%, mai puţin totuşi faţă de un avans de 3,9% în februarie.
Tot miercuri, Eurostat a dat publicităţii o serie de date care arată că rata şomajului în zona euro a rămas stabilă în luna februarie la 6,5%. Este vorba de cea mai scăzută rată a şomajului înregistrată de la debutul publicării datelor statistice de către Eurostat, în luna aprilie 1998.
Situaţia este similară în Uniunea Europeană, unde rata şomajului a rămas stabilă la 6%.
În cifre absolute, 13,249 milioane de persoane din UE erau în şomaj în luna februarie, dintre care 11,102 milioane în ţările care fac parte din zona euro. Comparativ cu situaţia din luna ianuarie, numărul şomerilor a scăzut cu 13.000 persoane în UE dar a crescut cu 17.000 de persoane în zona euro.
Şomajul este în scădere în Europa începând de la mijlocul lui 2021, graţie relansării economice solide post-Covid care a urmat unei recesiuni istorice. În pofida stagnării activităţii economice în zona euro, începând de la finele lui 2022, ca urmare a consecinţelor războiului din Ucraina şi exploziei inflaţiei, rata şomajului a continuat să scadă pentru a se stabiliza începând din primăvara lui 2023 la un nivel fără precedent din ultimul sfert de secol.