Inflaţia din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani

Pentru prima dată în ultimii patru ani, rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în februarie de 2%, obiectivul stabilit de Banca Centrală Europeană, arată o estimare preliminară publicată joi de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmite DPA.
Economica.net - J, 02 mart. 2017, 10:29
Inflaţia din zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani

BCE vrea să menţină creşterea preţurilor aproape de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică.

Potrivit Eurostat, cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat luna trecută la energie, cu o creştere anuală de 9,2%, după un avans de 8,1% în ianuarie, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au urcat cu 2,5%, faţă de un avans de 1,8% în ianuarie, şi preţurile la servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1,3%.

Rata anuală a inflaţiei a urcat în ianuarie la 1,8% în zona euro şi la 1,7% în Uniunea Europeană, de la 1,1%, şi, respectiv, 1,2% în decembrie, în timp ce Irlanda (0,2%), România (0,3%) şi Bulgaria (0,4%) au înregistrat cele mai scăzute rate anuale ale inflaţiei din UE, arată datele publicate recent de Eurostat.

Te-ar mai putea interesa și
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care acoperă peste 9.400 de angajați
Ministerul Muncii a semnat cu sindicatul din istituție contractul coletiv de muncă la nivel de grup de unități, care ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a participat la Reuniunea Anuala a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii, unde a discutat despre problemele din sistem şi măsurile aplicate până......
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente și a ONG-urilor
Bruxelles-ul cere Guvernului ungar să retragă un proiect de lege, pe care-l consideră o amenințare la adresa presei independente ...
Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa ...
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Londra investighează o posibilă implicare a Rusiei în atacurile asupra proprietăților premierului Starmer
Responsabili britanici din domeniul securităţii investighează dacă Rusia ar fi implicată în trei atacuri asupra unor ...
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Informare ANM de ploi torențiale și vreme rece pentru sudul, centrul şi estul ţării
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o informare meteo de ploi torenţiale şi răcire accentuată ...