Inflația în Germania a ajuns în octombrie la 3,6%, cel mai scăzut nivel începând din august 2021

Rata inflaţiei în Germania s-a atenuat semnificativ în octombrie, ajungând la cel mai scăzut nivel din august 2021, şi indică un declin al preţurilor de consum şi în zona euro, transmit Reuters şi DPA, citate de Agerpres.
AGERPRES - lun, 30 oct. 2023, 21:14
Inflația în Germania a ajuns în octombrie la 3,6%, cel mai scăzut nivel începând din august 2021

Creşterea preţurilor de consum în cea mai mare economie europeană s-a atenuat la 3,6% în octombrie, conform datelor preliminare publicate luni de Oficiul federal de statistică (Destatis) faţă de un nivel de 4,5% în septembrie şi 6,1% în august. Este cel mai redus nivel al inflaţiei din august 2021.

De la începutul anului, rata anuală a inflaţiei în Germania a depăşit 8%. Încetinirea vine pe fondul scăderii cu 3,2% a costurilor cu energia, în timp ce preţurile la alimente au urcat cu 6,1%. Consumatorii au răspuns la creşterea preţurilor, reducând cheltuielile.

Un sondaj recent realizat de sectorul bancar german în rândul a peste 4.800 de cetăţeni a arătat că 71% dintre aceştia şi-au redus cheltuielile în timpul verii, cu şase puncte procentuale mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

După un indicator armonizat utilizat la nivelul Uniunii Europene, creşterea preţurilor de consum din Germania s-a atenuat în ritm anual la 3% în octombrie, de la un nivel de 4,3% în septembrie.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus luna aceasta la 4,3%, de la 4,6% luna precedentă.

Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat la 4,3% în septembrie – cel mai redus nivel din ultimii doi ani – analiştii apreciind că politica monetară a Băncii Centrale Europene a avut succes în reducerea preţurilor, deşi a fost afectată creşterea economică. În octombrie analiştii se aşteaptă la o atenuare a preţurilor de consum în zona euro la 3,2%.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
UPDATE: Anunț neașteptat: Șeful grupului Renault, Luca de Meo, pleacă din funcție
Grupul Renault a surprins întreaga industrie auto cu un anunț neașteptat și mai mult decât surprinzător. Luca de Meo, cel care a condus în ultimii ani compania care deține și marca Dacia,......
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Detalii surpriză din spatele conflictului Iran-Israel. Donald Trump i-a spus direct lui Netanyahu: Până aici!
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, s-a împotrivit unui plan prin care Israel dorea să îl elimine ...
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Cum cheltuiesc companiile banii caștigati pe Bursa? Ce trebuie să știe investitorii?
Listarea la Bursa de Valori București (BVB) reprezintă un pas important pentru orice companie care dorește să atragă ...
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Anunț de ultimă oră despre prețul curentului electric. Ministrul energiei promite: Nimeni nu va fi lăsat în urmă
Consumatorii vulnerabili vor primi sprijin pentru facturile la energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei, mecanismul ...