Inflația în Rusia a ajuns până la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani

Rata anuală a inflaţiei în Rusia a accelerat la 9,15% în februarie, de la 8,73% în luna precedentă, cel mai ridicat nivel din ultimii şapte ani, arată datele Biroului de Statistică (Rosstat), pe fondul deprecierii semnificative a rublei, în urma sancţiunilor occidentale impuse Moscovei după invadarea Ucrainei, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 09 mart. 2022, 20:07
Inflația în Rusia a ajuns până la cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani

Aproape toate preţurile, de la pâine până la benzină, s-au majorat, printre cele mai mari creşteri fiind preţurile la zahăr şi cereale (cum ar fi hrişca, un produs important pentru ruşi, care îşi fac stocuri cu acest aliment), cu 20,6% şi, respectiv, 18%.

Cel mai mult s-au scumpit materialele de construcţii, cu 22,5%, indicând majorarea cererii pentru finalizarea proiectelor de renovare, în urma boom-ului costurilor pentru bunurile importate, după deprecierea rublei.

Într-o măsură de urgenţă, săptămâna trecută, Banca Centrală a Rusiei a majorat rata dobânzii de la 9,5% la 20%, a introdus controale asupra capitalului şi le-a spus exportatorilor să vândă valută, după ce rubla s-a depreciat la un nivel record.

Comisiile parlamentare ruse sunt pregătite să introducă propuneri de reglementare a preţurilor la alimente, medicamente şi alte bunuri, a anunţat miercuri agenţia rusă de presă Interfax, citându-l pe Alexander Khinshtein, parlamentar şi membru al partidului de guvernământ al preşedintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...