Inflaţia în zona euro a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani

29 10. 2021
inflation-rate-september-2014_02298000

Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 4,1% în octombrie, de la un nivel de 3,4% în septembrie. Este cel mai ridicat nivel din iulie 2008 şi depăşeşte cu mult obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE) de 2%. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 3,7% luna aceasta.

Creşterea inflaţiei în zona euro în octombrie se explică în principal prin faptul că preţurile la energie au înregistrat o majorare cu două cifre, cu un avans de 23,5%, în timp ce preţurile la servicii au crescut cu 2,1%, la bunurile industriale neenergetice au urcat cu 2%, iar cele la alimente, băuturi alcoolice şi ţigări au înregistrat un avans de 2%.

Datele Eurostat arată că inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, a accelerat la 2,1% în octombrie, de la 1,9% în luna precedentă. De asemenea, un indicator care pe lângă preţurile la energie şi alimente exclude şi preţurile la ţigări a urcat până la 2,1%, de la 1,9%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Estimarea publicată vineri de Eurostat este una preliminară, urmând ca o estimare revizuită, care să includă şi datele privind inflaţia în Uniunea Europeană, să fie dată publicităţii în data de 17 noiembrie.

În iulie, după o procedură de revizuire strategică de 18 luni, Banca Centrală Europeană a anunţat modificarea ţintei sale de inflaţie la 2% pe termen mediu, renunţând la precedenta formulare potrivit căreia BCE miza pe o ţintă de inflaţie „mai mică, dar apropiată de 2%”, care a creat impresia că instituţia de la Frankfurt este mai preocupată de o creştere a preţurilor peste ţinta sa decât de una mai mică.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a revizuit în creştere proiecţiile privind inflaţia, pe fondul unei redresări mai rapide decât se estima, în urma pandemiei.

Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a apreciat că, deşi perspectivele privind inflaţia în acest an au fost revizuite în creştere, depăşind ţinta de 2% a BCE, actuala majorare este aşteptată să fie temporară, iar pe termen mediu inflaţia va fi sub 2%.

Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 2,2%, depăşind ţinta de 2% a BCE, şi în creştere faţă de nivelul de 1,9% previzionat în iunie

Actuala creştere a inflaţiei este rezultatul unor factori temporari, cum ar fi preţurile mai ridicate la energie, a explicat Lagarde, astfel încât inflaţia va scădea anul viitor la 1,7%, faţă de nivelul de 1,5% previzionat în iunie

În 2023, inflaţia ar urma să se situeze la 1,5%, uşor mai ridicată decât nivelul de 1,4% previzionat în iunie.