Inflaţia în zona euro a revenit sub ţinta BCE în luna martie

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a coborât în luna martie până la 1,5%, de la 2% în luna februarie, arată o estimare preliminară publicată vineri de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmite AP.
Economica.net - vin, 31 mart. 2017, 09:45
Inflaţia în zona euro a revenit sub ţinta BCE în luna martie

Conform acestor estimări, inflaţia în zona euro a revenit sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene, care vrea să menţină creşterea preţurilor în apropiere de 2%, nivel considerat benefic pentru activitatea economică. De asemenea, cifra furnizată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o creştere anuală a preţurilor de 1,8% în zona euro.

Potrivit Eurostat, în luna martie cele mai semnificative majorări de preţuri s-au înregistrat la energie, cu o creştere anuală de 7,3%, după un avans de 9,3% în luna februarie, urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări, care au crescut cu 1,8%, faţă de un avans de 2,5% în februarie, şi servicii, care au consemnat o creştere anuală de 1%, faţă de un avans de 1,3% în luna februarie.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile precum energia şi alimentele, a fost de doar 0,7% în luna martie, comparativ cu 0,9% în luna februarie. Şi în acest caz, cifra comunicată de Eurostat este sub estimările analiştilor, care mizau pe o inflaţie de bază de 0,8% în zona euro.

În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, datele publicate anterior de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a urcat în luna februarie 2017 până la 1,9%, cele mai mici rate anuale fiind înregistrate în Irlanda (0,3%) şi România (0,5%).

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Trump a anunţat numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a creatorului reality show-ului „The Apprentice”
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat sâmbătă numirea în calitate emisar special în Regatul Unit a lui Mark Burnett, creatorul şi producătorul reality show-ului "The Apprentice"......
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea ...
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Ungaria se bazează pe Bulgaria şi al România pentru a-şi asigura livrările de energie, declară Viktor Orban
Premierul ungar, Viktor Orban, a declarat sâmbătă că livrările de energie către Ungaria prin Ucraina vor deveni din ...
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
O țară din Europa interzice TikTok, după o crimă
Albania a anunţat sâmbătă o interdicţie de un an pentru TikTok, populara aplicaţie de videoclipuri scurte, ca urmare ...