Inflaţia se va reaprinde: va sări de 1% în toamnă, şi de 3% în vara lui 2018

Economica.net
11 02. 2017
inflatie_675849674_48666200

În condiţiile în care România are încă deflaţie (-0,54%, decembrie 2016 faţă de decembrie 2015), BNR prognozează că inflaţia va reintra în teritoriu pozitiv şi va tot creşte.

“Conform scenariului de bază al proiecției macroeconomice, rata anuală a inflației IPC va atinge 1,7 la sută și 3,4 la sută la finele anilor 2017 și, respectiv, 2018, valori situate în jumătatea inferioară și, respectiv, superioară a intervalului de variație de plus/minus un punct procentual asociat țintei staționare de 2,5 la sută”, se arată în raportul BNR.

“Profilul ratei anuale a inflației de bază va fi similar celui preconizat în raportul precedent: aceasta se va înscrie de la începutul anului curent pe o traiectorie ascendentă, iar ulterior va cunoaște o accelerare de ritm, pe fondul intensificării presiunilor inflaționiste exercitate de factorii fundamentali ai acesteia”, se mai arată în raportul BNR.

De unde vin presiunile inflaţioniste

“Acestea sunt anticipate a fi generate de amplificarea excedentului de cerere, în contextul conduitei expansioniste a politicii fiscale și a avansului venitului disponibil, de evoluția prețurilor bunurilor de consum din import pe fondul dinamicii preconizate a prețurilor externe și, sub impactul acestor factori, de tendința crescătoare a anticipațiilor inflaționiste.

În același sens va contribui și epuizarea succesivă, în ianuarie 2017 și ianuarie 2018, a efectelor statistice de runda întâi ale reducerilor cotei standard a TVA.

În aceste condiții, rata anuală a inflației CORE2 ajustat (fără influenţa preţurilor administrate şi a celor volatile – n.red)  va atinge 2,4 la sută la finele anului 2017 și 4,3 la sută la sfârșitul anului 2018, valoare situată peste limita superioară a intervalului țintei. Inflația de bază netă de efectele asociate modificării cotei standard a TVA se situează la finele anului 2017 la 2,6 la sută, urmând ca din ianuarie 2018 cei doi indici să fie identici”, se arată în raport.

Proiecţia Indicelui Preţurilor de Consum 

T1 2017: 0,2%

T2 2017: 0,6%

T3 2017: 1,3%

T4 2017: 1,7%

T1 2018: 2,9%

T2 2018: 3,3%

T3 2018: 3,3%

T4 2018: 3,4%