Inflaţie de 0,29% în octombrie. Rata anuală se menţine la 1,88%

Economica.net
11 11. 2013
business_money_92248500

„În luna octombrie 2013, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi tarifele serviciilor au crescut cu 0,5% fiecare, iar preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,1%”, arată INS, într-un comunicat.

Dintre alimente cel mai mult s-au scumpit cartofii – 8,91%, iar evoluţia preţurilor la categoria produselor nealimentare a fost influenţată de o creştere a tarifelor de 1,24% la gaze.

Săptămâna trecută, Banca Naţională a României a revizuit semnificativ în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,1% la 1,8%, precum şi pentru finele anului 2014, de la 3,1% la 3%, anticipând o scădere a ratei sub intervalul de variaţie în prima parte a anului viitor şi apoi o revenire, mai ales din efect de bază.

Preţurile de consum au scăzut cu 0,6% în septembrie faţă de luna anterioară, influenţate printre altele de ieftinirea pâinii, după reducerea TVA.