Infracţiuni în industria de panificaţie. S-au deschis zeci de dosare penale la Bistriţa

Economica.net
10 01. 2015
supermarket_paine_ploiestiri_altphel_ro_80202700

Controalele efectuate de către poliţiştii bistriţeni în anul 2014 pe linia combaterii ilegalităţilor ce se comit în domeniul operaţiunilor economice cu produse cerealiere şi de panificaţie au dus la întocmirea a circa 30 de dosare penale, aplicarea a mai bine de 1.880 de sancţiuni contravenţionale şi indisponibilizarea unor bunuri în valoare de peste 28.000 lei, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.

În urma reducerii TVA la produsele de panificaţie la 9%, echipele de poliţişti au efectuat 3.778 de controale, dintre care 13 la depozite de cereale, 32 la unităţi de morărit, 66 la unităţi de panificaţie, 33 la unităţi de patiserie, 28 la distribuitori, 1.014 la comercianţi şi opt la importatori. De asemenea, au fost verificate şi 2.584 de mijloace de transport.

Poliţiştii au întocmit 29 de dosare penale şi au aplicat 1.883 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 421.534 de lei, fiind indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 28.346 de lei.

La acţiuni au participat poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, ordine publică, poliţie rutieră şi alte structuri ale IPJ Bistriţa Năsăud.