Aaron Ramsey joacă la Arsenal pe postul de mijlocaş şi este căpitanul naţionalei Ţării Galilor. Este un fotbalist foarte util, care nu se poate lăuda însă cu foarte multe goluri marcate, însă britanicii au constatat că galezul deţine o statistică înfiorătoare. De fiecare dată când acesta marchează, cineva faimos moare în lume.
S-a întâmplat sâmbătă, când Ramsey a marcat al doilea său gol în acest sezon de Premier League, iar în aceeaşi zi s-a anunţat decesul artistei Whitney Houston. Faptul ar trece nebăgat în seamă, dacă la precedentul gol marcat de Ramsey pentru Arsenal, în meciul cu Olympique Marseille, din grupele Ligii Campionilor, nu s-ar fi consemnat o situaţie similară. Fotbalistul a înscris pe 19 octombrie 2011 şi în ziua imediat următoare a fost anunţat moartea dictatorului libian Muamar Ghadaffi.
Coincidenţele nu se opresc aici. Ramsey a marcat şi în meciul cu Tottenham, din 2 octombrie, iar trei zile mai târziu a murit fondatorul Apple, Steve Jobs. De remarcat că acestea sunt singurele trei goluri marcate de Aaron Ramsey în sezonul 2011/2012.
În sezonul anterior, 2010/2011, Ramsey a punctat o singură dată pentru „tunari”, în meciul cu Manchester United, din data de 1 mai 2011. Bineînţeles şi de acest gol a fost legată o moarte. Osama Bin Laden a fost ucis o zi mai târziu.