Banca a revizuit în scădere estimările referitoare la preţul petrolului Brent, de referinţă la bursa din Londra, la 60-70 dolari pe baril pentru sfârşitul anului 2016 şi 75-80 dolari pe baril pentru 2017, se arată într-o analiză publicată joi de instituţia financiară.
ING a încorporat în estimările referitoare la inflaţie şi noile informaţii referitoare la calendarul de ajustare a preţurilor administrate, anticipând un impact mai redus asupra inflaţiei, în condiţiile în care autorităţile de reglementare cer reducerea preţurilor electricităţii, ceea ce va compensa o parte din creşterea determinată de componenta obligatorie a energiei verzi în coşul de consum.
Noile estimări includ totodată aşteptări de apreciere a leului în 2017.
Inflaţia anuală din octombrie, de -1,64% este peste aşteptările ING, de -1,7%, ca urmare a volatilităţii preţurilor legumelor proaspete, reflectând impactul secetei.
Dinamica preţurilor alimentelor rămâne puternic influenţată de reducerea TVA, efectul măsurii urmând să dispară din statistici în iunie 2016.
Banca anticipează că reducerea cotei standard de TVA cu 4 puncte procentuale, la 20%, în ianuarie 2016, va menţine perspectiva inflaţiei la un nivel scăzut o perioadă lungă de timp.
Potrivit ING, Banca Naţională a României va continua politica monetară relaxată şi va reduce nivelul rezervelor minime obligatorii în monedă locală cu 6 puncte procentuale (în trei etape), la 2% în 2016, eliberând astfel lichidităţi în valoare de 9 miliarde de lei.
Rata anuală a inflaţiei a ajuns în teritoriu negativ în iunie, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, la -1,6%, după ce preţurile au fost mai mici cu aproape 3% faţă de mai, pe fondul reducerii TVA la alimente şi băuturi la 9% de la 1 iunie.
BNR a revizuit din nou, joia trecută, prognoza pentru rata anuală a inflaţiei, la -0,7% pentru finele acestui an, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de estimarea din august, şi la 1,1% pentru sfârşitul anului viitor, cu 0,4 puncte procentuale în creştere.
Scenariul băncii centrale privind inflaţia include prevederile Codului Fiscal şi modificările aduse prin ordonanţa de urgenţă din octombrie.
„Fără impactul de runda I al reducerii cotei TVA, rata prognozată a inflaţiei ar atinge 2,1% la sfârşitul acestui an şi la 2,7% în 2016”, a afirmat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.
El a arătat că rata anuală a inflaţiei este anticipată la valori negative până în mai 2016, urmând să revină ulterior în teritoriu pozitiv, dar inferioare, până la sfârşitul anului următor, limitei inferioare a intervalului ţintei BNR, de 2,5% plus/minus un punct procentual, deci sub 1,5%.
Rata anuală a inflaţiei este estimată a reintra în interiorul intervalului în 2017.
La prognoza din august, BNR estima o inflaţie de -0,3% în 2015 şi de 0,7% pentru finele anului următor.