ING ar putea achita mai devreme ajutorul de stat, după majorarea profitului în T2

ING Groep NV, cel mai mare grup olandez de servicii financiare, ar putea achita mai devreme ajutorul de stat după ce a raportat o creştere de 19% a profitului în trimestrul doi din 2014, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 06 aug. 2014, 07:54
ING ar putea achita mai devreme ajutorul de stat, după majorarea profitului în T2

În perioada aprilie-iunie 2014, ING a înregistrat un profit net de 1,07 miliarde de euro (1,43 miliarde de dolari), faţă de un profit de 895 milioane de euro în perioada similară din 2013, în timp ce analiştii estimau câştiguri de 1,01 miliarde de euro.

Grupul olandez va lua în considerare achitarea integrală a ajutorului de stat de 10 miliarde de euro primit în timpul crizei financiare din 2008 în funcţie de rezultatele verificării activelor derulate de BCE, a anunţat miercuri ING.

Banca vrea să majoreze creditarea cu aproximativ 4% pe an şi să-şi sporească bilanţul cu aproximativ 3%, în principal prin atragerea de depozite.

Ultima tranşă de 1,025 miliarde de euro din ajutorul de stat trebuie achitată în mai 2015 dar ING vrea să plătească mai devreme pentru a relua plata dividendelor. Până acum banca a rambursat statului 12,5 miliarde de euro, din care 9,3 este principalul şi 3,2 dobânzi şi prime.

Marţi, acţiunile ING au scăzut cu 0,4%, la 9,66 euro, la Bursa de la Amsterdam, evaluând banca la 37,3 miliarde de euro.
‘Suntem mândri de progresele înregistrate în ultimii ani cu procesul de restructurare, care a adus grupul ING în stadiul final al transformării sale. Ne îndreptăm spre o companie mai sustenabilă, mai solidă şi cu o structură mai simplă’, a afirmat directorul general al companiei olandeze, Ralph Hamers.

Luna trecută, ING a obţinut 1,54 miliarde de euro (2,1 miliarde de dolari) din vânzarea unei participaţii de 28,6% în divizia sa europeană de asigurări, NN Group, a doua mare ofertă publică iniţială (IPO) din Europa din acest an.

Cel mai mare grup olandez de servicii financiare a vândut 77 milioane de acţiuni ale NN Group, prezent şi pe piaţa din România, pentru 20 de euro per titlu. Incluzând o conversie de 450 milioane de euro a unor obligaţiuni, conform acordului încheiat cu trei investitori asiatici, câştigurile brute din IPO se ridică la aproximativ două miliarde de euro. Banii vor fi utilizaţi pentru plata datoriilor companiei.

Comisia Europeană a cerut ING să-şi vândă divizia de asigurări în schimbul aprobării unui sprijin guvernamental de care compania a beneficiat în timpul crizei financiare din 2008.

Cu sediul la Haga, NN Group are operaţiuni de asigurări în Olanda, Polonia, Turcia, Cehia, Slovacia, România, Ungaria, Bulgaria, Belgia, Spania, Grecia şi Luxemburg, precum şi operaţiuni de asigurări de viaţă în Japonia.

ING Bank activează din 1994 pe piaţa românească şi deţine o reţea de 220 de unităţi bancare. ING Bank România face parte din ING Groep, instituţie financiară internaţională de origine olandeză, cu peste 60 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din 50 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Este un mit fals că România este un mare producător de energie electrică – Burduja
Este un mit fals că România este un mare producător de energie electrică – Burduja
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a spus că este “un mit fals” că România este un mare producător de energie eletrică, în condițiile în care nu este în stare să-și asigure din......
Fraudele bazate pe inteligenţa artificială provoacă pierderi uriaşe pe piaţa cripto – raport
Fraudele bazate pe inteligenţa artificială provoacă pierderi uriaşe pe piaţa cripto – raport
Pierderile provocate de fraude cripto s-au ridicat 4,6 miliarde de dolari în 2024, cele mai utilizate metode de escrocherii ...
Tichet de 71 de lei pe lună – ajutorul statului pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili de energie, după 1 iulie – propunere
Tichet de 71 de lei pe lună – ajutorul statului pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili de energie, după 1 ...
Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a spus că ajutorul pentru plata facturilor la energie electrică care va fi oferit ...
Creșterea prețurilor alimentelor sabotează valorile publicului în materie de sănătate, confort și sustenabilitate – raport PwC
Creșterea prețurilor alimentelor sabotează valorile publicului în materie de sănătate, confort și sustenabilitate ...
Consumatorii își doresc să cumpere alimente care să corespundă cu valorile lor în materie de sănătate, confort și ...