ING Bank lansează alături de NN România asigurarea ING Health Protect
ING Health Protect acoperă riscul de intervenție chirurgicală ca urmare a unui accident sau a îmbolnăvirii și oferă un serviciu de asistență medicală prin telefon, disponibil 24/7. Acest serviciu este acordat de către medici specialiști care pot identifica starea de sănătate a asiguraților din informațiile relatate telefonic, evaluează urgența și oferă sfaturi medicale și/sau îndrumări către servicii medicale ori de câte ori aceștia au nevoie, se specifică în comunicatul băncii.
„Ultimul an ne-a demonstrat cât de fragilă poate fi sănătatea și cât de important este să avem o plasă de siguranță pe care să ne bazăm. ING Health Protect oferă o soluție pentru siguranța financiară în cazul unor probleme serioase de sănătate, care pot ajunge să destabilizeze complet o familie. Așa cum ne-am obișnuit clienții, aducem în aplicația ING Home’Bank încă un produs relevant, în special în contextul actual, disponibil oricând și oriunde”, a subliniat Roxana Petria (foto), Tribe Lead Customer Engagement, ING Bank România.
“Misiunea noastră este să ajutăm cât mai mulți români să aibă grijă de sănătatea lor și, mai ales, să minimizăm preocupările lor financiare în cazul unor probleme medicale. Prin lansarea acestei asigurări de sănătate special dedicată clienților ING, adresăm un segment adițional de clienți, contribuind împreună la reducerea deficitului de protecție financiară din România”, a adăugat Cătălin Elisei, Director general NN Asigurări S.A..
Clienții au la dispoziție trei pachete din care pot alege – Health Protect 12, 35 și 50, cu costuri lunare cuprinse între 12 și 50 de lei/lună și o sumă maximă asigurată de 15.000 de lei pe an. Condițiile pentru a accesa ING Health Protect sunt deținerea sau deschiderea unui cont curent la ING Bank și vârsta cuprinsă între 18 și 59 de ani. Health Protect 35 și 50 presupun condiții suplimentare ce țin de starea de sănătate.
Încheierea asigurării se realizează în baza unei declarații a clientului prin care oferă detalii generale despre starea sa de sănătate, fără să fie solicitate documente medicale justificative. Toate documentele necesare încheierii asigurării se semnează digital, direct în ING Home’Bank. Plata primei lunare e realizată automat în fiecare lună, direct din contul curent ING, în data de 3 a fiecărei luni sau următoarea zi lucrătoare.