ING Bank România a acordat un credit de peste 20 de milioane de euro grupului Tuborg România
Investiţiile sunt direcţionate către fabrica Tuborg din Pantelimon, pentru extinderea capacităţii staţiei de tratare a apei uzate, precum şi către noi tehnologii pentru eficientizarea procesului de producţie, cu beneficii directe asupra calităţii produselor şi a activităţii din berărie, scrie Agerpres.
Împrumutul acordat pe termen lung este bilateral, ING fiind singura bancă creditoare.
„Parteneriatul dintre ING şi URBB datează încă din anul 1997, aşadar anul acesta sărbătorim 25 de ani de relaţie. Primul credit pentru URBB l-am acordat în 2009 pentru finanţarea capitalului de lucru, iar relaţia de creditare s-a dezvoltat continuu în această perioadă. De mai mult de zece ani, ING este cel mai mare finanţator al URBB şi sprijină grupul cu linii de credit pentru o mai bună gestionare a capitalului de lucru, dar şi prin împrumuturi la termen pentru finanţarea investiţiilor”, a explicat Alina Voicu, sector head Commodity Food & Agri, în cadrul diviziei Wholesale Banking, ING Bank România.
Fabrica Tuborg reprezintă primul proiect greenfield al unei companii din Europa de Est, în care s-au implicat exclusiv resurse umane şi materiale locale, contribuind astfel la susţinerea economiei româneşti. În întreaga sa perioadă de activitate, compania a contribuit la sprijinirea economiei din România prin investiţii totale de peste 220 de milioane de euro.
Tuborg România este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală, cu o echipă formată din 750 de persoane şi un portofoliu vast de mărci premium şi superpremium, internaţionale şi româneşti, incluzând o selecţie variată de beri speciale.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.
Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.