ING Bank România: Profitul net a scăzut cu 27%, la 143 milioane de lei, în primul trimestru
Numărul de clienţi care încasează venituri recurente într-un cont ING a crescut cu 13%, la un milion, un prag important pentru companie. Această creştere puternică a fost susţinută şi de o majorare cu 25% a soldului depozitelor de la clienţi, la 39 de miliarde de lei. Astfel, cota de piaţă pentru depozite ajunge la 9,9%, cu 0,9% mai mult comparativ cu martie 2019.
Faţă de anul trecut, portofoliul de credite a crescut cu 11%, la 28,9 miliarde de lei. Cota de piaţă a băncii urcă astfel la 10,5%, de la 10,1% în martie 2019. Portofoliul este compus 59% din credite pentru persoane fizice şi 41% pentru persoane juridice.
Rata creditelor neperformante rămâne sub media pieţei, înregistrând o uşoară creştere de până la 3,6%.
În comunicat se menţionează că, deşi primul trimestru a fost afectat de criza COVID-19, vânzările au avut o evoluţie puternică. În urma unei campanii vizibile, banca a avut vânzări cu 52% mai mari pentru credite de nevoi personale şi cu 40% mai mari pentru credite ipotecare în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creditul ipotecar 7FIX, noul produs cu primii 7 ani de dobândă fixă, a atras peste 27% din noile vânzări, întrucât oamenii preferă să aibă o mai bună predictibilitate cu privire la obligaţiile viitoare de plată, indiferent de contextul economic.
Potrivit documentului, creşterea volumelor a dus şi la majorarea veniturilor cu 9% de la an la an, ajungând la 533 de milioane de lei. Costurile operaţionale au fost de 249 de milioane de lei în primul trimestru din 2020, faţă de 221 milioane anul trecut. Creşterea reflectă în principal numărul crescut de angajaţi şi majorarea salariilor medii. Costurile de risc au crescut abrupt la 118 milioane de lei, în contextul în care au fost făcute provizioane suplimentare ca urmare a perspectivei macroeconomice în deteriorare, în timp ce dinamica creditelor neperformante din portofoliu a rămas limitată. Profitul net a scăzut cu 27% faţă de aceeaşi perioadă anul trecut, la 143 milioane de lei.
„Acum un deceniu, când ne-am confruntat cu criza financiară de atunci, am avut un avantaj puternic datorită politicii noastre de creditare responsabilă. Atunci am avut posibilitatea să ne continuăm activitatea, să ne ajutăm clienţii şi să creştem activitatea băncii semnificativ, fiind mai puţin afectaţi de costurile de risc. Criza de astăzi este complet diferită prin natura sa, dar ne vom sprijini clienţii în continuare şi vom depăşi împreună această perioadă. Cred că este un semn de încredere faptul că un milion de clienţi îşi încasează veniturile recurente într-un cont ING şi vedem că acest număr continuă să crească chiar şi în timpul crizei”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
Primul trimestru a venit şi cu noi produse, precum un curs valutar preferenţial pentru clienţii care încasează veniturile recurente în bancă sau opţiunea Round Up, care te ajută să pui bani deoparte în timp ce cheltuieşti. În aproximativ o lună, aproape 38.000 de clienţi au activat opţiunea. ING Home’Bank aduce soluţii pentru nevoile cotidiene de banking precum plata cu telefonul, transferul către un prieten folosind doar numărul de telefon, dar şi produse mai complexe precum creditul de nevoi personale online.
Aplicaţia de internet banking este folosită lunar de 800.000 de clienţi. Numărul total de utilizatori ING Home’Bank a ajuns la aproape un milion în primul trimestru, 92% din trafic fiind generat de dispozitive mobile. În medie, utilizatorii aplicaţiei de mobil se autentifică de 18 ori pe lună.
Activitatea s-a intensificat în primul trimestru şi pentru aplicaţia ING Business, destinată antreprenorilor. Numărul de clienţi a crescut cu 82%, în timp ce numărul de tranzacţii cu 110% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi gradul de utilizare de pe mobil vs. Desktop a crescut, cu 24% în ultimul an. Astfel, ING Business devine din ce în ce mai mult o platformă digitală de banking, dovedit şi prin numărul clienţilor ce înaintează cereri de servicii prin modulul de comunicare cu banca, cu 105% mai mare faţă de martie 2019.