ING Bank România – Veniturile au crescut cu 9,6%, până la 1,79 de miliarde de lei, în primul semestru din 2024
Activele ING Bank România s-au majorat cu 19,6% în primele şase luni din 2024, până la 75,5 miliarde de lei, scrie Agerpres.
„ING Bank România a obţinut rezultate financiare şi comerciale solide în primul semestru din 2024. În primul rând, ne bucură faptul că numărul de clienţi ai băncii noastre este în continuă creştere, ceea ce arată faptul că abordarea noastră axată pe experienţa clienţilor şi inovaţie rămâne relevantă şi atractivă. Am depăşit numărul de 1,85 de milioane de clienţi activi şi ne propunem să continuăm să dezvoltăm portofoliul de clienţi, atât persoane fizice cât şi juridice. Susţinem în mod activ şi constant mediul de afaceri românesc, iar un bun exemplu foarte vizibil în acest an este finanţarea de 150 milioane de euro acordată operatorului de telecomunicaţii Digi, un client cu care avem o lungă relaţie de parteneriat, şi pentru care am intermediat în ultimii 10 ani finanţări de peste 3 miliarde de euro”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO ING Bank România.
Banca menţionează că în primul semestru din 2024 s-a remarcat un ritm dublu de creştere a depozitelor atrase prin comparaţie cu creşterea portofoliului de credite, pe fondul inflaţiei şi a ratelor de dobândă relativ ridicate. Conform sursei citate, această tendinţă este normală, având în vedere aşteptările pieţei privind reducerea dobânzii de politică monetară, lucru pe care BNR de altfel l-a realizat în luna iulie (de la 6,75% la 6,5% pe an). Astfel, valoarea depozitelor atrase de la clienţi a ajuns la 64,9 miliarde de lei (în creştere cu 19,5% faţă de perioada similară din 2023), în timp ce portofoliul creditelor brute a ajuns la 41,1 miliarde de lei (+9% faţă de semestrul I al anului 2023).
ING Bank România a oferit noi împrumuturi pentru a sprijini tranziţia către economia verde, oferind credite cu discount-uri eco pentru persoane fizice în valoare de 78 de milioane de euro în perioada ianuarie- iunie 2024, depăşind valoarea totală acordată în 2023 (de 67 de milioane de euro). Creditele cu componente de sustenabilitate acordate companiilor au ajuns la valoarea de 727 de milioane de euro (credite sindicalizate şi bilaterale pentru companii mari), respectiv 19,6 milioane de euro (tranzacţii sustenabile cu clienţi Business Banking).
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice. Banca are peste 1,8 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri & Mid-Corporate şi Wholesale Banking.