ING Groep şi BNP Paribas vor să achiziţioneze subsidiara Rabobank din Polonia
Luna trecută, banca olandeză Rabobank a informat că analizează mai multe opţiuni strategice pentru divizia sa poloneză BGZ, ca urmare a apariţiei, în presă, a unor informaţii potrivit cărora BGZ, BGZ, care operează în principal în zonele rurale din Polonia, ar putea să fie scoasă la vânzare până la finele anului.
Băncile străine controlează cea mai mare parte a sectorului bancar polonez dar unele instituţii vor să se retragă din ţară pentru a-şi majora capitalul, afectat de criza economică globală.
Cele care rămân caută astfel de oportunităţi pentru a-şi întări poziţia în sectorul bancar polonez, considerat mai viabil decât în alte state europene, în urma supervizării stricte.
„ING Groep şi BNP Paribas urmăresc situaţia BGZ, ele sunt cele mai interesate de preluarea acestei bănci”, susţin sursele.
Reprezentanţii ING Groep şi BNP Paribas nu au comentat informaţia.
Afectată de criza economică, Rabobank a anunţat că va elimina 3.000 de locuri de muncă în următorii doi ani şi de asemenea se va concentra pe activităţile sale de bază privind acordarea de credite către fermierii olandezi şi sectorul agricol.
În anul 2011, Rabobank a pierdut ratingul ‘AAA’ din partea agenţiei Standard & Poor’s, ceea ce a obligat-o să-şi vândă managerul de fonduri Robeco precum şi divizia Sarasin, banca sa privată din Elveţia.