ING: Leul continuă să evolueze împotriva tendinţei regionale, ajutat probabil de banca centrală

Banca centrală a continuat să intervină agresiv în apărarea leului, joi, cu volumele tranzacţionate aproape de maximul record şi moneda locală întărindu-se împotriva tendinţei regionale până la 4,51 lei/euro, se arată într-un raport al ING Bank România.
Economica.net - vin, 31 ian. 2014, 12:08
ING: Leul continuă să evolueze împotriva tendinţei regionale, ajutat probabil de banca centrală

‘Deşi oficialii BNR au refuzat să comenteze pe acest subiect, semnele vizibile de intervenţii valutare au fost raportate şi de agenţiile de ştiri internaţionale şi credem că acţiunile recente sugerează că Banca este determinată să descurajeze poziţiile speculative împotriva leului. Iar cum moneda locală s-a apreciat până dincolo de 4,50/EUR în această dimineaţă pentru prima dată de la decizia BNR din 8 ianuarie, este foarte probabil ca mişcarea să fi fost indusă şi de închiderea unor poziţii ce erau împotriva leului, evoluţii care ne aşteptăm să continue’, se spune în raportul băncii.

Potrivit economiştilor ING Bank România, întărirea leului pe fondul presupuselor intervenţii valutare oficiale a avut un cost însă, ratele pe termen scurt urcând joi cu circa 200 puncte de bază şi adăugând încă 150 puncte de bază la creşteri astăzi, până în jurul a 5% pentru depozitele overnight.

‘Tensiunea din spaţiul ratelor pe termen scurt s-a tradus în creşteri puternice ale randamentelor titlurilor de stat în lei, mai ales la instrumentele pe termen scurt, pentru care creşterile au fost de circa 50pb (puncte de bază – n.r.) la 1Y (la un an – n.r.), în vreme ce pentru instrumente cu maturităţi mai lungi, creşterile de circa 30pb au fost similare cu mişcările din regiune. Un plan mai puţin ambiţios de emisiuni MF pentru februarie, cu 3,8 miliarde lei, sumă egală cu planul pe precedentele două luni, dar la o maturitate medie mai mică (de 3 ani jumătate faţă de 4 ani anterior), nu a ajutat piaţa titlurilor. Totuşi, suma planificată este cu 1 miliard lei mai scăzută decât prognozam, diferenţă care reprezintă practic injecţiile nete de lichiditate în sistem pentru februarie rezultate din operaţiunile MF’, se mai arată în raport.

Te-ar mai putea interesa și
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
BNR: Soldul creditului neguvernamental a ajuns în noiembrie la valoarea de 418,1 miliarde de lei
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în noiembrie 2024 cu 0,5% faţă de luna anterioară (0,1% în termeni reali), până la nivelul de 418,154 de miliarde......
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să se impună înghețarea pentru tot anul 2025
Salariile bugetarilor au crescut cu 6 miliarde de euro în acest an, în România. La ce sumă imensă s-a ajuns, ca să ...
Cheltuielile de personal ale statului al crescut în anul 2024 cu 32 de miliarde de lei, și au ajuns la 164 de miliarde ...
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Statele Unite impun sancțiuni împotriva miliardarului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul de facto al Georgiei
Departamentul de Stat american a anunţat vineri sancţiuni împotriva oligarhului Bidzina Ivanişvili, considerat liderul ...
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
INGHA: Debitul Dunării la intrarea în ţară va fi în creștere în următoarele zile, până la 4.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere în următoarele zile până la valoarea ...