ING renunţă la alianţa cu Commerzbank – presă
Conducerea ING a renunţat la fuziune în urmă cu o lună şi jumătate, după ce şefii celor două grupuri bancare, Ralph Hamers (ING) şi Martin Zielke (Commerzbank) s-au întâlnit de două ori pentru a discuta o potenţială tranzacţie, susţine Handelsblatt.
Reprezentanţii ING şi Commerzbank nu au dorit să comenteze informaţia.
Săptămâna trecută, acţiunile Commerzbank au crescut cu 4% după ce Bloomberg a anunţat că Germania este în negocieri cu Olanda pentru a explora o posibilă alianţă cu ING Groep NV.
Ministrul olandez de Finanţe, Wopke Hoekstra, şi adjunctul ministrului german de Finanţe, Joerg Kukies, au discutat despre unirea celor două grupuri bancare în mai, la Berlin, a anunţat Bloomberg, citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Berlinul intenţionează ca sediul noii entităţi să fie în Germania. Statul deţine 15% din Commerzbank.
Şi grupul bancar italian UniCredit şi-a exprimat interesul faţă de Commerzbank, a doua mare bancă din Germania, după ce acordul de fuziune Deutsche Bank – Commerzbank a eşuat în aprilie.
Există o logică „limitată” pentru fuziunile bancare transfrontaliere în Europa atât timp cât planul UE privind uniunea bancară este incomplet, a afirmat luni Ralph Hamers, şeful ING Groep NV, după informaţiile conform cărora banca olandeză ar fi interesată de achiziţionarea rivalei germane Commerzbank.
ING este a treia mare bancă pe piaţa germană, după Deutsche Bank şi Commerzbank.
„Autorităţile competente pe plan naţional, în lipsa unei uniuni bancare, vor fi extrem de protectoare în privinţa capitalului şi a lichidităţilor din ţara respectivă”, a explicat Ralph Hamers.
Acesta nu a dorit să confirme dacă ING este interesată de Commerzbank, care, luna trecută, a încheiat fără succes negocierile de fuziune cu Deutsche Bank.
Hamers apreciază că fuziunile între băncile din aceeaşi ţară ar putea duce la reduceri de costuri, dar „consolidarea transfrontalieră nu ajută la obţinerea unui grad mărit de eficienţă a capitalului şi a lichidităţilor în actualul regim de reglementare din Europa”.
În ţările sale de bază unde operează – Olanda, Belgia şi Luxemburg (Benelux) – ING şi-a redus în ultimii cinci ani costurile operaţionale anuale cu 4,4% şi a investit semnificativ în dezvoltarea aplicaţiilor mobile şi a tehnologiei care poate fi accesată uşor indiferent de ţară.
După Olanda, Germania este a doua mare piaţă pentru ING, unde activează sub marca ING-Diba. În prezent, ING are o capitalizare bursieră de 47 miliarde euro, de aproape cinci ori mai mare decât cea a Commerzbank (9,6 miliarde euro). Succesul unei eventuale preluări a Commerzbank depinde de Guvernul german, care deţine 15% din acţiunile Commerzbank, o moştenire a pachetului de salvare oferit de Berlin în perioada crizei financiare.
În aprilie, directorul ING Groep, Ralph Hamers, le-a spus acţionarilor că banca este gata să ia în considerare o achiziţie transfrontalieră, dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii. Declaraţia sa a venit după ce revista germană Manager Magazin a publicat un articol conform căruia ING Groep a contactat grupul bancar german Commerzbank în vederea unei posibile fuziuni.