ING România lansează procesul complet online de deschidere a unui cont bancar
„Începând din ianuarie 2020, ING Bank România le oferă viitorilor săi clienţi posibilitatea de a deschide un cont complet online şi de a primi cardul prin curier fără costuri adiţionale. Prin urmare, cei care doresc pot deveni clienţi ING fără a vizita vreo sucursală, ci recurgând la aplicaţia ING Home’Bank disponibilă pe telefoanele lor mobile. Printre condiţiile pentru deschiderea unui cont ING 100% online se numără faptul că noul client are peste 18 ani, rezidenţă fiscală în România şi un card de debit ataşat unui cont la o altă bancă, aflată tot România. În consecinţă, poţi deveni client ING în 10 minute cu ajutorul aplicaţiei ING Home’Bank. În minutul următor, deja se poate activa opţiunea de plată cu telefonul, ING Pay, şi efectua o plată”, precizează sursa citată.
Potrivit băncii, în prezent, aproximativ 90% dintre interacţiunile dintre clienţi şi bancă au loc în aplicaţia ING Home’Bank, unul din patru credite pentru persoane fizice este contractat în Home’Bank şi peste 150.000 de clienţi ING plătesc la magazin cu telefonul, fie cu ING Pay (Android), fie cu Apple Pay.
Noul serviciu vine în completarea ING Home’Bank, aplicaţie cu peste un million de utilizatori care o accesează, în medie, o dată la două zile, şi un trafic în creştere cu aproximativ 50%, de la un an la altul.
ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 34 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări.
Înfiinţată în anul 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse şi servicii tuturor categoriilor de clienţi – companii mari şi mici, instituţii financiare, mici antreprenori şi persoane fizice.