ING vrea ca angajaţii săi să lucreze de acasă jumătate din timpul de lucru, după ridicarea restricţiilor

ING Groep NV, cel mai mare grup de servicii financiare din Olanda, intenţionează să permită angajaţilor să lucreze de acasă jumătate din timpul de lucru, când guvernele vor ridica măsurile de distanţare socială adoptate pentru a stopa răspândirea pandemiei de COVID-19, transmit Bloomberg şi Reuters. Decizia de 50% din timp la birou e valabilă pentru ING Olanda. Pentru România, s-a decis o zi pe săptămână, în mod flexibil.
AGERPRES - joi, 03 feb. 2022, 12:14
ING vrea ca angajaţii săi să lucreze de acasă jumătate din timpul de lucru, după ridicarea restricţiilor

„Vom relua activitatea în mod hibrid. Vrem ca oamenii să petreacă 50% în birou şi 50% acasă. Aştept cu nerăbdare, ca să fiu sincer”, a afirmat directorul general Steven van Rijswijk.

Planurile companiilor din întreaga lume de a-şi readuce angajaţii la birou au fost afectate de extinderea variantei Omicron. Băncile din SUA sunt printre cei mai mari susţinători ai activităţii la birou, în timp ce creditorii din Europa au căutat programe de lucru flexibile, ca metodă de a-i menţine motivaţi pe angajaţi.

„Vedem cu varianta Omicron că din ce în ce mulţi oameni încep să lucreze din nou de acasă. Există restricţii sau restricţii parţiale, iar pentru ING acestea au dus la un procent de 80% de angajaţi care lucrează de acasă”, a explicat şeful băncii olandeze.

Acesta a adăugat: „ING a experimentat modul de lucru hibrid la mijlocul lui 2021, cu revenirea parţială la birou percepută pozitiv. Totuşi, capacitatea de a lucra de acasă depinde de locuinţa angajatului, condiţiile de muncă şi tipul de muncă pe care îl face”.

ING Groep NV a raportat joi rezultate trimestriale uşor sub aşteptări, deşi au crescut veniturile din comisioane, iar creditarea a fost la un nivel ridicat.

În trimestrul patru din 2021, profitul înainte de taxe s-a situat la 1,33 miliarde de euro, o creştere de 27% faţă de perioada similară din 2020, în timp ce analiştii se aşteptau la 1,47 miliarde de euro.

„Sunt încurajat de creşterea creditării şi a veniturilor din comisioane, în ultimul trimestru din 2021, un semn al sporirii încrederii în economie, în condiţiile în care lumea caută modalităţi de a trăi cu coronavirusul”, a declarat Steven van Rijswijk.

Provizioanele pentru creditele neperformante au urcat la 356 milioane de euro, de la 208 milioane de euro, în urma aşteptărilor că majorarea dobânzilor şi creşterea inflaţiei vor afecta capacitatea clienţilor de a achita creditele ipotecare.

„Deşi pandemia a avut un impact negativ asupra economiei mondiale, insolvenţele în portofoliul nostru au fost limitate”, se arată într-un comunicat al ING.

Veniturile din taxe şi comisioane au urcat cu 20%, la 925 milioane de euro, în timp ce creditele pentru clienţi au crescut cu 13,4 miliarde de euro, la 632 miliarde de euro, în special în Germania.

De la începutul anului acţiunile ING au urcat cu 10% şi aproape s-au dublat în ultimele 12 luni.

ING Bank România este parte a ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38,8 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înfiinţată în 1994, ING Bank România este a patra bancă în top 10 bănci locale, conform activelor, şi singura bancă cu creştere organică, fără achiziţii de portofolii de clienţi sau alte bănci. ING Bank România este o bancă universală cu peste 1,6 milioane de clienţi din trei segmente de business: persoane fizice (retail), companii IMM-uri şi Mid-Corporate şi Wholesale Banking.

Te-ar mai putea interesa și
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Elicele unei turbine eoliene din Poarta Albă riscă se se desprindă din cauza vântului puternic
Pompierii constănţeni au fost chemaţi miercuri să intervină la un cămin de bătrâni din localitatea Poarta Albă, unde vântul puternic a determinat rotirea necontrolată a elicelor unei......
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur vacanțele
Marcel Ciolacu a arătat facturi aproape ilizibile, dar cu antet Nordis Travel pentru a demonstra că și-a plătit singur ...
Marcel Ciolacu a venit ieri cu explicaţii şi cu dovezi privind zborurile în străinătate cu aeronava Nordis, afirmând ...
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative ...
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare sunt subutilizate de firme si asta ...