Inginerii, despre tramvaiul suspendat al lui Firea: O utopie, nu este realizabil

Economica.net
13 03. 2018
wuppertal_100522_13449_sonnborn_15548800

Prima linie de tramvai suspendat din lume a fost inaugurată în 1901 în Wuppertal, Germania (sursa foto: Wikipedia)

„Într-o perioadă scurtă de timp vom demara lucrările pentru o linie de monorail. Este vorba despre tramvai suspendat şi material rulant. 80 de tramvaie suspendate vor fi implicate în acest concept – o rută Bucureşti – Măgurele şi Bucureşti – centura în zona de nord spre Ploieşti”, a detaliat marţi primarul general Gabriela Firea.

Soluţia tramvaiul suspendat pentru decongestionarea traficului este contestată însă de către ingineri.

„De ce să facem tramvaie suspendate? E o utopie”, spune inginerul Ioan Ursu, care a fost implicat în construcţia Pasajului Basarab, una dintre cele mai emblematice lucrări din Capitală, dar şi la Metroul de Drumul Taberei.

Acesta apreciază că în loc de linii de tramvai suspendat pe mai mulţi kilometri, Primăria ar construi mai bine pasaje pe câteva sute de metri în principalele intersecţii.

Opinia inginerului Ioan Ursu este împărtăşită şi de către Ion Pârloagă, inginer la firma TIAB, implicată în extinderea Magistralei 4 de metrou, dar şi în construirea parcării de park&ride din Pantelimon.

„Nu cred că este realizabil. Peste ce va trece toată structura care susţine un astfel de mijloc de transport? Şi-aşa nu avem benzile necesare”, spune Pârloagă. Pe lângă faptul că nu sunt benzi pe care să fie ridicată structura liniei de tramvai suspendat, investiţia va fi una imensă şi nici nu va rezolva problemele, adaugă inginerul TIAB.

Acesta consideră că mai bine s-ar investi în dezvoltarea metroului, pentru care nu sunt necesare atât de multe exproprieri şi se acordă finanţare europeană.

Autobuze şcolare şi transport gratuit pentru elevi şi studenţi

Având în vedere că problemele grele de circulaţie apar când începe şcoala, Ion Pârloagă considera că o soluţie mai bună şi mai ieftină pentru decongestionarea traficului în Capitală ar fi acordarea de gratuitate la transport pentru elevi şi studenţi, precum şi introducerea de autobuze şcolare.

„Când începe şcoala, este deosebit de greu, se simte. Dacă elevii şi studenţii sunt duşi în condiţii atractive de confort, în mijloace de transport, gratuit, atunci nu vom mai avea părinţii cu 40 de maşini ci o singură maşină cu 40 de elevi”, explică inginerul Ion Pârloagă.

Acesta mai spune că trebuie modernizat şi sistemul de semaforizare. „Nu funcţionează. Sunt secvenţe care nu sunt controlate”, menţionează inginerul TIAB.

Un alt aspect care trebuie luat în calcul în construirea liniei de tramvai suspendat ar fi înălţimea acesteia dacă va intersecta Centura Capitalei, drum cu trafic greu, administrat de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 

„Ne pronunţăm pentru interconectarea infrastructurii naţionale cu cele locale, dar să nu se încurce unele pe altele”, spune Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.

Potrivit acestuia, la intersecţiile cu drumuri naţionale, trebuie să se ţină cont de transportul agabaritic. Astfel, tramvaiul suspendat va trebui să fie la peste şase metri înălţime, pentru a putea permite trecerea camioanelor.

Pe de altă parte, Vasile Petrariu, preşedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB), spune că orice investiţie în dezvoltarea transportului în comun din Capitală este bine-venită. În urmă cu trei ani, acesta vorbea despre subfinanţarea cronică a Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB). Acum susţine că lucrurile s-au schimbat iar banii solicitaţi au venit la timp.