ÎNGRIJORĂTOR. Peste şase milioane de persoane sunt expuse la fumul de ţigară la domiciliu
Studiul GATS arată că peste o cincime dintre persoane (20,7 %) au observat că se fumează în clădiri guvernamentale, 10,4 % în instituţii medicale, 25,1 % în şcoli și 47,5 % în universităţi. Marea majoritate au raportat expunerea la fumul de ţigară în baruri/cluburi de noapte (94,4 %) şi restaurante (86,6 %), scrie Mediafax.
Potrivit studiului, luând în considerare doar nefumătorii, prevalenţa expunerii la fumul ambiental la domiciliu a fost 24,4 % (echivalent cu aproximativ 3,2 milioane nefumători). Cei din mediul urban (40,9 %) au fost semnificativ mai expuşi la fumul de ţigară ambiental la domiciliu, decât cei din mediul rural (28,5 %).
În rândul nefumătorilor, expunerea la fumul de ţigară ambiental la domiciliu s-a redus cu înaintarea în vârstă, cea mai înaltă rată a expunerii fiind raportată în rândul celor de 15-24 ani (38,6 %) şi cea mai scăzută în rândul celor de 65 de ani şi peste (14,7 %). Concret, 34,2 % dintre angajaţi (reprezentând aproape două milioane de oameni) au fost expuşi la fum de ţigară la locul de muncă în ultimele 30 de zile, arată studiul.
Luând în considerare doar angajaţii nefumători, prevalenţa expunerii la locul de muncă a fost 29,2 % (echivalentă cu aproximativ 1,1 milioane de angajaţi nefumători). Nu au existat diferenţe semnificative privind această expunere între bărbați (36,8 %) şi femei (31,2 %). Cei cu educaţie superioară (30 %) au fost mai puţin expuşi la fumul de ţigară la locul de muncă, comparativ cu cei cu nivel mai redus educaţional (primar 39,9 %, mediu 33,9 %).
Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a spus luni, cu ocazia lansării raportului, că Ministerul Sănătăţii are o legislaţie privind interziceea fumatului în spaţiile publice, dar că de multe ori aceasta este încălcată, de aceea, pornind de la rezultatele acestui studiu, MS intenţionează continuarea programului Naţional de Control al Tutunului şi reglementarea interzicerii fumatului în spaţiile publice în concordanţă cu recomandările UE.
Legislaţia ar trebui să interziscă fumatul în restaurante, cluburi, a mai spus ministrul Sănătăţii.
De asemenea, dr. Sorina Irimie, manager proiect GATS, a spus că legislaţia trebuie să interzică fumatul peste tot, acasă, în maşină, dar din păcate peste şase milioane de persoane sunt expuse la fumul de tutun la domiciliu. Legea trebuie să-i protejeze pe nefumători, a mai spus Irimie.