Înlocuirea lifturilor, a corpurilor de iluminat, montarea contoarelor de energie și chiar rebranșarea la sistemul centralizat vor fi finanțate prin PNRR cu 2,7 miliarde de euro
Noi lucrări de modernizare a clădirilor vor fi introduse în programul de reabilitare termică, arată un proiect de ordonanță aflat în dezbatere publică și consultat de Economica.net. Asfel, vor fi adăugate pe lista cheltuielilor eligibile unele lucrări de intervenție care să conducă la „o renovare, cel puțin, moderată, precum și a cheltuielilor necesare elaborării documentației tehnico-economice”, se arată în document.
Bani prin PNRR
Lucrările vor fi făcute în cadrul PNRR, prin așa-numita componentă Valul Renovării, prin care finanțarea lucrărilor se va face fără obligația de asigurare a vreunei contribuții din partea autorităților publice sau a proprietarilor. Iar pentru asta, sunt prevăzute două scheme de finanțare a acestor lucrpri din strategia națională de renovare pe termen lung, cu o valoare totală de 2,7 miliarde de euro
- Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliența clădirilor rezidențiale multifamiliale – 1 miliard de euro;
- Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliența în clădiri publice – 1,17 miliarde de euro.
Lista lucrărilor
Mai jos regăsiți lista lucrărilor care vor putea fi făcute cu bani de la UE.
Suplimentar față de lista de lucrări de intervenție/activități pentru creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe, eligibile, prevăzute în legislația în vigoare, se propun:
- lucrări care au ca scop asigurarea calității aerului interior prin montarea/repararea/ înlocuirea instalației de ventilare (inclusiv a spațiilor comune), respectiv prevederea de soluții de ventilare mecanică cu recuperare de căldură cu performanță ridicată, centralizată sau cu unități individuale cu comandă locală sau centralizată;
- lucrări de reabilitare/modernizare a instalațiilor de iluminat în spațiile de utilizare comună ale clădirii;
- montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri și alte activități care conduc la realizarea scopului proiectului;
- implementarea sistemelor de reglare și automatizare a clădirilor/sistemelor de management a energiei clădirilor (BEM), inclusiv a sistemelor de răcire, care permit gestionarea eficientă a energiei pentru utilizatorii finali;
- acolo unde este posibil, să se treacă la înlocuirea ascensoarelor, a instalațiilor electrice și de apă, de scurgere și de canalizare cu sisteme mai moderne și mai eficiente;
- pentru clădirile rezidențiale supuse unei renovări majore, cu mai mult de 10 locuri de parcare, instalarea infrastructurii de cablare, respectiv conducte pentru cabluri electrice, pentru fiecare loc de parcare care să permită instalarea, într-o etapă ulterioară, a punctelor de reîncărcare a vehiculelor electrice;
- izolarea termică a fațadei – partea vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie termoizolantă cu performanță ridicată pentru îmbunătăţirea performanţei energetice a părţii vitrate.
Față de lista de lucrări de reabilitare termică a anvelopei, se propune suplimentar introducerea următoarelor lucrări eligibile:
- izolarea termică a planșeelor sau a pereților dintre spațiul încălzit și alte spații comune neîncălzite;
- asigurarea unui nivel ridicat de etanșeitate la aer a anvelopei clădirii, atât prin montarea adecvată a tâmplăriei termoizolante în anvelopa clădirii, cât și prin aplicarea de tehnologii adecvate de reducere a permeabilității la aer a elementelor de anvelopă opace și asigurarea continuității stratului etanș la nivelul anvelopei clădirii.
Față de lista de lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire, se propune suplimentar introducerea următoarelor lucrări eligibile:
-lucrări care au ca scop asigurarea calității aerului interior prin:
a) prevederea unui concept rezonabil de ventilare naturală sau mecanică care poate include dispozitive/fante/grile pentru aerisirea controlată a spațiilor ocupate și evitarea apariției condensului pe elementele de anvelopă, sau
b) prevederea de soluții de ventilare mecanică cu recuperare de căldură cu performanță ridicată, centralizată sau cu unități individuale cu comandă locală sau centralizată.
– montarea de sisteme de management energetic integrat pentru clădiri şi alte activităţi care conduc la realizarea scopului proiectului:
a) montarea unor sisteme inteligente de contorizare, urmărire și înregistrare a consumurilor energetice şi/sau, după caz, instalarea unor sisteme de management energetic integrat, precum sisteme de automatizare, control şi/sau monitorizare, care vizează şi fac posibilă economia de energie la nivelul sistemelor tehnice ale clădirii;
b) montarea echipamentelor de măsurare a consumurilor de energie din clădire pentru energie electrică şi energie termică;
c) realizarea lucrărilor de racordare/branşare/rebranşare a clădirii la sistemul centralizat de producere şi/sau furnizare a energiei termice;
d) realizarea lucrărilor de înlocuire a instalației de încălzire interioară cu distribuție orizontală la nivelul apartamentelor și modul de apartament inclusiv cu reglare și contorizare inteligentă;
e) implementarea sistemelor de management al consumurilor energetice: achiziționarea şi instalarea sistemelor inteligente pentru gestionarea energiei.
– lucrări de înlocuire a cazanului din centrala termică de bloc/scară, în scopul creşterii randamentului şi al reducerii emisiilor de CO2, cu cazane pe gaz în condensație, compatibile cu combustibilii gazoși regenerabili.