Înlocuirea planșeului peste Dâmbovița din Piața Unirii: Doar Construcții Erbașu a depus ofertă
Până la termenul limită de vineri, 7 iulie, a fost depusă o singură ofertă la licitația pentru Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a Râului Dâmbovița în Piața Unirii, Obiectiv 1 „Planșeu peste râul Dâmbovița din Piața Unirii”; Obiectiv 2: „Pasaj Unirii – etapa 2”.
„Ținând cont, de faptul că în urma expertizei efectuate de subdiviziunea administrativ-teritorială Sectorul 4 al Municipiului București, a rezultat că structura de rezistență a planșeului Unirii, situat în Municipiul București, zona Piața Unirii și care acoperă râul Dâmbovița între intersecția dintre străzile Căldărari, Halelor și Bulevardul Dimitrie Cantemir, prezintă o serie de degradări la elementele structurale, care pot avansa rapid și care impun o serie de lucrări de intervenție pentru a evita un eventual colaps nedorit al structurii, sau a unor părți din aceasta, luând în considerare faptul, că planșeul Unirii se află într-o zonă centrală, intens circulată, în vederea evitării producerii unor consecințe grave cu privire la viața și integritatea fizică a populației, ce ar rezulta din colapsul planșeului sau al unor părți din acesta, autoritatea contractantă a initiat prezenta procedură”, se explică în anunțul din SEAP.
Licitația are drept scop realizarea investiției publice de importanță strategică constând în Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii, scop ce urmează a fi realizat prin finalizarea și punerea în sigurantă a celor două obiective.
Prin Hotararea nr. 164 din 30 martie 2022, adoptată de către Consiliul General al Municipiului București, s-a încheiat parteneriatul între Municipiul București prin Administrația Străzilor și Sectorul 4 al Municipiului București, în vederea finanțării și derulării lucrărilor de consolidare și reabilitare a obiectivelor: Pasajul Unirii, Pod Planșeu Unirii, zonele conexe și adiacente, care asigură funcționarea și explorarea în siguranță a acestora.
Valoarea estimată totală este de 842,48 de milioane de lei fără TVA.
Valoarea estimată a contractului, fără rezerve de implementare, este de 702,06 milioane de lei:
– 524,94 de milioane de lei fără TVA Obiectiv 1 „Planșeu peste râul Dâmbovița din Piața Unirii” și
– 177,12 milioane de lei fără TVA Obiectiv 2: Pasaj Unirii – etapa 2”.
Având în vedere faptul că fiecare obiectiv din cele două va avea finanțare distinctă, existând posibilitatea semnării de contracte de finantare din programe diferite, Primăria Sectorului 4 recomandă ofertanților ca la elaborarea ofertelor să țină cont de valorile estimate pentru fiecare obiectiv în parte.
Obiectivul protocolului de asociere este stabilirea cadrului general de cooperare şi sprijin reciproc în vederea realizării în parteneriat a obiectivelor Pasajul Unirii, pod Planşeu Unirii, zonele conexe şi adiacente care asigură funcționalitatea şi exploatarea în siguranță a acestora, respectiv finanțarea şi derularea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a acestora.
Prezenta procedură de atribuire se va finaliza prin încheierea unui contract de achiziție publică de lucrări, proiectare și execuție, care să reglementeze cadrul legal și organizatoric necesar realizării beneficiilor pentru care autoritatea contractantă a inițiat prezenta procedură de atribuire, având ca obiect: Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii”, Obiectiv 1 „Planșeu peste râul Dâmbovița din Piața Unirii”; Obiectiv 2: Pasaj Unirii – etapa 2.
Pentru Obiectiv 1: Planșeu peste râul Dâmbovița din Piața Unirii”, a fost întocmită documentația de avizare a lucrărilor de intervenții elaborată de Asocierea: Concrete & Design Solutions S.R.L. – Yardman S.R.L. – Bau Stark S.R.L. – Euro Building Ideea S.R.L. sub nr. C110/ 2022.
Pentru Obiectiv 2: Pasaj Unirii – etapa 2, fost întocmită documentația de avizare a lucrărilor de intervenții elaborată de proiectant: Asocierea Concrete & Design Solutions S.R.L. – Yardman S.R.L. – Bau Stark S.R.L. – Euro Building Ideea S.R.L., sub nr. B054/2022.
Scopul realizării în comun a achizițiilor aferente pentru Regenerarea spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, prin realizarea lucrărilor de consolidare și reabilitare a planșeului de acoperire a râului Dâmbovița în Piața Unirii”, Obiectiv 1 „Planșeu peste râul Dâmbovița din Piața Unirii”; Obiectiv 2: Pasaj Unirii – etapa 2 este reprezentat de:
i) interdependența lucrărilor ce urmează să fie executate pentru realizarea obiectivelor aferente Regenerării spațiilor publice în zona Pasajul Unirii, precum și
ii) necesitatea optimizării soluțiilor tehnice în vederea atingerii obiectivelor și rezultatelor așteptate prin raportare la riscurile și situațiile neprevăzute ce pot surveni pe parcursul execuției lucrărilor.
Durata maximă estimată de realizare este de nouă luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuția lucrărilor.
Activitățile de natură să conducă la realizarea celor două obiective de investiții se vor derula în paralel, cu excepția situației în care pe parcursul derulării investiției publice se ivesc situatii în care începerea sau ducerea la bun sfârșit a unei activitați în cadrul unui obiectiv de investiții depinde de o altă activitate din cadrul celuilalt, sens în care se va stabili ordinea de prioritate a acestora și rezervele de timp necesare.
Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în calitate de autoritate contractantă derulează prezenta procedură de achiziție publică în scopul atribuirii unui contract de lucrări proiectare si execuție care să conducă către realizarea celor două obiective la parametrii solicitați, în vederea eliminării totale a consecințelor negative generate de riscul la care populația este expusă ca urmare a neefectuării lucrărilor, situație care afectează drepturile fundamentale la viață și la integritate fizică, garantate de Constituția României, prin lipsa unei garanții reale a respectării acestor drepturi, în situația în care formele de organizare statală ar râmâne în pasivitate în privința îndepărtării unui pericol real și iminent care afectează însăși existența acestor drepturi, se mai explică în anunțul din SEAP.
Având în vedere constatările experților tehnici, precum și recomandările acestora potrivit expertizelor tehnice elaborate pentru cele două obiective și care se constituie drept anexe la caietul de sarcini, la faza DALI s-au propus următoarele soluții de consolidare/reabilitare:
Obiectiv 1 „Planșeu peste Râul Dâmbovița din Piața Unirii” Soluția de consolidare și reabilitare propusă constă în demolarea completă a planșeului existent până la nivelul terenului pentru culee și până la nivelul albiei pentru pile și, respectiv, înlocuirea structurii existente cu o structură nouă, modernă și performantă care să răspundă tuturor cerințelor de trafic, fiabilitate și capacității de tranzit a debitelor de pe râul Dâmbovița. Soluția propusă la această fază este detaliată în cadrul documentației de proiectare faza DALI anexată caietului de sarcini. Din punct de vedere al clasei tehnice a drumului ce traversează planșeul, acesta se incadrează în clasa tehnica II. Din punct de vedere al categoriei de importanță, planșeul se încadrează în categoria B.
Obiectiv 2: Pasaj Unirii – etapa 2. Lucrările de consolidare la structura aferentă Pasajul Unirii la faza DALI constau în consolidarea și reabilitarea structurii de rezistență prin cămășuirea și armarea pereților existenți, prelungirea lor pentru asigurarea unui gabarit de 4 m în interiorul pasajului, și refacerea integrală a suprastructurii prin demolarea completă a fâșiilor cu goluri și realizarea de grinzi din beton armat în formă de „T” întors așezate joantiv pe rigle din beton armat, prevăzute la partea superioară cu placă de suprabetonare cu grosime variabilă. De asemenea, din punct de vedere al arhitecturii și al instalațiilor, se vor păstra sistemele și finisajele realizate în faza anterioară de amenajare a pasajului, cu reutilizarea echipamentelor, sistemelor și, după caz a materialelor existente, prin desfacerea și remontarea acestora. Eventualele repere care vor suferi deteriorări în urma realizării acestor operațiuni se vor înlocui cu altele similare. Soluția propusă la această fază este detaliată în cadrul documentației de proiectare faza DALI anexată caietului de sarcini. Din punct de vedere al clasei tehnice a drumului ce traversează planșeul, acesta se încadrează în clasa tehnică II. Din punct de vedere al categoriei de importanță, pasajul se încadrează în categoria B.
CITEȘTE ȘI: