Înmatriculările Dacia în Germania au scăzut cu 18,7% în septembrie, cu mult peste declinul pieţei
Cota de piaţă a Dacia s-a situat în septembrie la nivelul de 1,1%, în scădere de la 2% în luna precedentă.
Din cele 33 de mărci analizate, 18 au avut o evoluţie negativă a înmatriculărilor. Liderul pieţei, Volkswagen, a consemnat un declin al înmatriculărilor de 2,2%, la 50.242 de vehicule.
Marca Renault, care face parte din grupul cu acelaşi nume, alături de Dacia, a înregistrat o scădere de 8,6% a înmatriculărilor, la 7.111 autoturisme.
În primele nouă luni ale anului, înmatriculările Dacia în Germania au urcat cu 1,7%, la 34.468 autoturisme, conferind mărcii o cotă de piaţă de 1,6%, similară cu cea de la opt luni.
La nivelul pieţei, în primele nouă luni a avut loc o contracţie de 6%, la 2.217.019 de autoturisme, şi numai 8 mărci din 33 au avut o evoluţie pozitivă.
Înmatriculările VW, liderul pieţei, au coborât cu 8,6% în această perioadă, la 470.638 de autoturisme, iar grupul a avut o cotă de piaţă de 21,2%. Marca Renault a consemnat un declin de 8,8% al înmatriculărilor, la 72.732 de maşini, iar cota de piaţă a fost de 3,3%.
Germania a fost anul trecut a doua mare piaţă pentru Dacia, după Franţa.
Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu 7,3% în primele nouă luni, la 65.291 unităţi, înregistrând astfel al treilea mare avans în rândul mărcilor prezente pe piaţă, în timp ce totalul vânzărilor a scăzut cu 8,5%, la 1,31 milioane de unităţi.
În luna septembrie, înmatriculările Dacia pe piaţa franceză au crescut cu 11,1%, la 5.052 de unităţi. Cota de piaţă a urcat uşor, de la 3,31% în septembrie anul trecut la 3,55%. Piaţa franceză a crescut cu 3,4%, la 142.211 autoturisme noi.
Vânzările Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% faţă de 2011, la 359.822 autovehicule, din care puţin peste 6% au fost comercializate în România, unde compania s-a menţinut totuşi lider, iar cele mai mari pieţe de desfacere au rămas Franţa (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia şi Italia.
Franţa a dominat în 2012 topul vânzărilor Dacia pe ţări, cu 84.522 unităţi comercializate, urmată de Germania, cu 46.590 unităţi şi de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vânzărilor externe este continuat de Turcia – 28.964 autovehicule, Italia – 26.832 şi Spania – 17.847.
Anca Dumitrescu, anca.dumitrescu@mediafax.ro