Înmatriculările de autoturisme ecologice în România au crescut cu 46,8%, în aprilie – APIA
La nivel general, înregistrările de autovehicule noi s-au majorat cu 38,3% de la un an la altul, respectiv 40,9% faţă de luna martie 2024.
Potrivit sursei citate, în ceea ce priveşte cota de piaţă, segmentul SUV este pe prima poziţie, cu 45,8% (în creştere cu 41%, în aprilie anul curent faţă de aprilie 2023), urmat de Clasa C – cu o cotă de 31,2% (+32%) şi Clasa B – cu o cotă de 15,1% (+26,1%).
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna aprilie a acestui an, motorizările pe benzină plus mild hybrid au înregistrat o creştere de 29,9%, comparativ cu perioada similară din anul anterior, şi au ajuns la o pondere de 64,3% în total.
De asemenea, autoturismele echipate cu motoare diesel plus mild hybrid au consemnat o majorare de 27,4% şi o cotă de 12,2%.
Pe de altă parte, autoturismele „verzi”, respectiv cele electrice (100% şi hibride plug-in), precum şi cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) deţineau, în aprilie 2024, o cotă de piaţă de 23,5%, care depăşeşte cu 11,3 puncte procentuale cota deţinută de motoarele diesel, care include şi motorizările mild hybrid diesel.
În această marjă, autoturismele full electrice au ajuns la o cotă de 5,5% din piaţă, în perioada analizată, faţă de aprilie 2023, când reprezentau 12,9%, în timp ce autoturismele plug-in hybrid, la o cotă 3,3%, în creştere cu 11%.
Datele APIA relevă faptul că, în luna aprilie a acestui an, primele trei cele mai vândute autoturisme 100% electrice au fost: Dacia Spring – cu 265 de unităţi şi o scădere de 13,4%, faţă de aprilie 2023, Tesla Model 3 – cu 150 de unităţi (+50%) şi Renault Megane – cu 52 de unităţi (-30,7%).
La categoria Plug-in, pe primul loc în materie de vânzări s-a clasat Toyota RAV4 (46 de unităţi, +228% în aprilie 2024 vs aprilie 2023), urmată de Ford Kuga (42 de unităţi, -44,7%) şi Mercedes-Benz GLC şi GLE – cu câte 37 de unităţi.
Totodată, autoturismele hibride, fără reîncărcare din surse externe, au pe prima poziţie Toyota Corolla (436 de unităţi, +315%), apoi Toyota RAV4 (239 de unităţi, +291%) şi Toyota Yaris (239 de unităţi).
Conform statisticii oficiale, vehiculele comerciale uşoare şi minibus înregistrează, în aprilie 2024, o creştere de 59,2% faţă de luna aprilie 2023, din care autovehiculele comerciale uşoare fără minibus un plus de 48,8%.
În acelaşi timp, vehiculele comerciale grele şi autobuzele au raportat creşteri de 113% ale înmatriculărilor, dintre care autovehiculele comerciale grele (peste 3,5 tone plus autotractoarele) fără autobuze un trend pozitiv, de 106%, iar vehiculele comerciale grele (peste 16 tone plus autotractoarele) o creştere de 107%.