Înmatriculările de Ferrari, Lamboghini sau Maserati au rămas relativ constante în România, în primele nouă luni

Economica.net
18 10. 2015
lamborghini_ferrari_maserati_70908900

Potrivit statisticii publicate recent, în primele nouă luni ale anului, au fost înmatriculate 13 maşini Ferrari noi şi second hand, în scădere cu 7,14% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când au fost înregistrate 14 unităţi. Din totalul raportat, 8 exemplare rulate au ajuns în garajele şoferilor români amatori ai acestei mărci, iar 5 s-au încadrat la categoria de maşini noi. La nivelul lunii septembrie nu a fost înmatriculat niciun Ferrari în România.

În ceea ce priveşte modelul Lamborghini, datele DRPCIV arată faptul că, în intervalul ianuarie – septembrie 2015, au fost înmatriculate 5 unităţi, dintre care patru exemplare au fost noi. Comparativ cu datele la primele nouă luni din anul anterior, Lamborghini a raportat a creştere de 66,67%.

Pe de altă parte, Lancia a consemnat un recul de 28,28% al înregistrărilor, în primele nouă luni, atât pentru autovehiculele noi, cât şi pentru cele second-hand. Astfel, numărul înmatriculărilor a ajuns la 208 unităţi, de la 290 consemnate în perioada ianuarie-septembrie 2014.

Tot în scădere a fost şi marca Maserati, care, la nouă luni, a fost înregistrată la DRPCIV cu un total de 21 de unităţi, mai puţin cu 12,50% în comparaţie cu aceeaşi perioadă de referinţă, dar din anul precedent. Cele mai multe unităţi au fost noi, respectiv 12, dintre care două la nivelul lunii septembrie.

Conform DRPCIV, numărul înmatriculărilor de maşini noi s-a majorat, în septembrie, cu 9,66%, ajungând astfel până la 8.933 de vehicule faţă de septembrie 2014, iar din acest total 5.752 de unităţi au fost reprezentate de autoturisme.

Totodată, pe segmentul maşinilor rulate, datele oficiale arată că înmatriculările au fost în creştere de 12,67%, în primele nouă luni ale anului, până la 179.512 de unităţi, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, când numărul acestora se situa la 159.533 exemplare.