Înmatriculările de maşini noi continuă să crească. Ce mărci preferă românii

Economica.net
18 05. 2015
volkswagen_44565778898_60094300_45483800

Datele oficiale arată că, din totalul de vehicule nou înmatriculate (8.119 unităţi), autoturismele au înregistrat, în aprilie, o majorare de 11,15%, în comparaţie cu aprilie 2014, până la 5.482 de unităţi, de la 4.932 de unităţi.

În ceea ce priveşte mărcile preferate de către români, Dacia se menţine pe prima poziţie, cu 1.671 de unităţi, în creştere cu 6,3% faţă de aprilie anul anterior, în timp ce Volkswagen se situează pe locul secund, cu 579 de unităţi, mai mult cu 30,7% faţă de acelaşi interval din anul anterior.

Pe locurile următoare s-au clasat Ford (545 unităţi, +121,54%) şi Skoda (508 unităţi, +5,61%).

Pe de altă parte, cea mai redusă frecvenţă a înmatriculărilor s-a consemnat în cazul mărcilor smart (7 exemplare), Alfa Romeo, Lexus, Subaru şi Tesla Motors (câte 4 unităţi), Jaguar (3), Maserati (două unităţi), respectiv Bentley, Ferrari şi SsangYong (câte o unitate).

Conform DRPCIV, pe majoritatea categoriilor de autovehicule nou înmatriculate s-au consemnat procentaje pozitive în aprilie 2015, comparativ cu aceeaşi lună din anul anterior, după cum urmează: semiremorci (326 de unităţi, +32,52%), tractoare (38 de unităţi, +26,67%), autovehicule transport mărfuri (1.255 de unităţi, +23,28%), autoturisme (5.482 de unităţi, +11,15%) şi remorci (780 de unităţi, +2,63%).

La polul opus, s-au înregistrat scăderi la autovehiculele cu destinaţie specială (-54,29%), autobuze şi microbuze (-14,95%) şi mopede/motociclete (-14.94%).

Datele oficiale ale DRPCIV relevă faptul că, la sfârşitul anului 2014, parcul auto naţional din România ajunsese la 6.270.615 unităţi, în creştere cu 4,77% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când numărul acestora era de 5,98 milioane de exemplare.

Din numărul total de vehicule care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, 4.905.630 de unităţi erau autoturisme, iar peste 2,92 milioane dintre acestea aveau o vechime mai mare de 12 ani. De asemenea, 3.159.717 de autoturisme aveau motoare pe benzină, în timp ce 1.741.099 de unităţi erau pe motorină.

Conform sursei citate, circa 1,97 milioane de vehicule din parcul auto naţional prezentau o vechime cuprinsă între 6 şi 10 ani, iar 1,53 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani.

În acelaşi timp, aproximativ aproape 1,103 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani şi doar 197.741 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani.

La nivel general, 3,401 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,539 milioane cele pe benzină, potrivit DRPCIV.