Înmatriculările de vehicule noi în iunie, cu 27,08% mai multe decât anul trecut. Cele mai vândute mărci
Conform datelor transmise de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), în iunie 2017 au fost înmatriculate 11.231 vehicule noi, ceea ce reprezintă o creştere de 27,08% faţă de iunie 2016, potrivit News.ro.
Dintre acestea, 272 au fost mopede şi motociclete, în creştere cu 26,7% faţă de anul trecut, 8030 au fost autoturismele, iar 79 au fost autobuze şi microbuze destinate transportului de pasageri.
De asemenea au fost înscrise în circulaţie 1507 autovehicule pentru transportul de marfă, în scădere cu 13,39% faţă de anul trecut, precum şi 55 de autovehicule „cu destinaţie specială”, creşterea fiind de 111,54%, conform DRPCIV.
Cele mai numeroase autoturisme înmatriculate au fost marca Dacia – 2093, cu o creştere de 109,72% faţă de anul precedent.
Acestea au fost urmate de Volksvagen – 814, cu o creştere de 84,16%, Ford – 664, cu o creştere de 45,83%, Renault – 582, cu o scădere de 14,29%.
Pe următorul loc se situează vehiculele Skoda – 539 de bucăţi, cu o creştere de 2,88% faţă de iunie 2016.
A fost înmatriculat şi câte un vehicul Cadillac, Chevrolet, Citroen – DS, Ego, Ferrari, Ford- CNG – Technick, Infiniti, MCLaren, Ssangyong.
DRPCIV anunţă şi că au fost înregistrate şi câte două maşini Bentley, Mercedes AMG şi Rolls – Royce, trei vehicule marca Subaru, patru maşini Maserati şi cinci Alfa Romeo.