Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor, în creştere cu 1,9% în primele nouă luni
Conform statisticii, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au consemnat, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie a.c., un salt de 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, cu un număr de 62.275 unităţi, scrie Agerpres.
În funcţie de categoria de vehicule pentru transportul pasagerilor, autoturismele deţin supremaţia, în primele nouă luni ale anului, cu un număr de 211.298 de unităţi, în creştere cu 1,92% comparativ cu intervalul similar din 2013, când s-au înregistrat 207.306 unităţi de autoturisme noi înmatriculate.
La categoria de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor, în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2014, autocamioanele au înregistrat cele mai multe unităţi noi înmatriculate, cu 36.260 exemplare, mai multe cu 1,35% în comparaţie cu acelaşi interval din anul precedent.
În trimestrul III 2014, comparativ cu trimestrul similar din anul 2013, autobuzele şi microbuzele au crescut de două ori, iar autoturismele cu 0,5%.
În ceea ce priveşte categoria mopede şi motociclete a fost înregistrată o scădere cu 7,1%, iar, în aceeaşi perioadă, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au crescut cu 15,3% la categoria autotractoare, cu 13,9% la categoria remorci şi semiremorci respectiv cu 0,4% la categoria autocamioane.
Statistica oficială relevă faptul că, faţă de trimestrul II 2014, în trimestrul III înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 15,7%, în timp ce înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au scăzut cu 2,2%.
Datele publicate marţi de către INS au fost furnizate de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule /DRPCIV/ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne /MAI/.