INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 7,3% în primele opt luni

Economica.net
14 10. 2019
masini_second_hand_876543567_26097500

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, comparativ cu intervalul 1 ianuarie – 31 august 2018, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, a crescut cu 7,3%, creştere susţinută de: comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+37,8%), comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+8,0%), comerţul cu autovehicule (+6,9%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+5,4%).

În perioada 1 ianuarie – 31 august 2019, comparativ cu intervalul similar din 2018, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut cu 7,1%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2019 a înregistrat o cifră de afaceri cu 13,4% mai mare comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 august 2018, creştere susţinută de activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+20,8%), activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+16,4%), serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+16,2%) şi de activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+6,5%). Cifra de afaceri provenită din activitatea agenţiilor turistice şi tur-operatorilor a scăzut cu 9,0%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate în perioada 1 ianuarie -31 august 2019 a înregistrat o cifră de afaceri cu 14,0% mai mare comparativ cu perioada similară din 2018.

Conform INS, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna august 2019, comparativ cu luna precedentă, a înregistrat o reducere cu 11,6% ca urmare a scăderilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-14,3%), comerţul cu autovehicule (-13,9%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-9,2%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-7,6%).

De asemenea, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2019, comparativ cu luna precedentă a înregistrat o scădere cu 3,1%.

În ceea ce priveşte serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna august 2019, faţă de luna precedentă, volumul cifrei de afaceri a înregistrat o creştere cu 4,7% datorită creşterilor înregistrate la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+11,7%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+3,3%) şi la activităţile agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+2,7%). Scăderi au înregistrat serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-3,8%) şi activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (-0,5%).

Volumul cifrei de afaceri din serviciile de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2019 faţă de luna precedentă a înregistrat o creştere cu 3,5%.

Potrivit INS, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie brută, în luna august 2019, comparativ cu luna august 2018 a înregistrat o creştere cu 7,8% datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (+22,8%), comerţul cu autovehicule (+10,7%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+8,3%) şi la comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+2,0%).

Volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2019 a înregistrat o creştere cu 11,2% faţă de luna august 2018.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie brută, în luna august 2019 a înregistrat o cifră de afaceri cu 9,5% mai mare comparativ cu luna august 2018, creştere susţinută de activităţile de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+19,4%), activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (+12,6%), activităţile hotelurilor şi restaurantelor (+10,9%) şi de serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (+4,1%). Cifra de afaceri provenită din activitatea agenţiilor turistice şi tur-operatorilor a scăzut cu 4,5%.

Activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna august 2019 a crescut cu 11,4% comparativ cu luna august 2018.